monolog

Câteodată te saturi să ți se tot spună ce-i bun și ce-i rău pentru tine.
Oamenii vor să-și impună punctul de vedere și convingerile, deși tu încerci doar să vorbești cu ei și să-i cunoști mai bine, să înțelegi în ce fel gândesc.
Nimeni nu-și deschide sufletul și mintea în fața ta, însă toți încearcă să îți bage pe gât părerile lor, de multe ori moștenite de la alții, asimilate orbește din jur.
Nimeni nu pare interesat să te ajute să-ți găsești propriile răspunsuri, ci doar să le înghiți pe ale lor și sunt convinși că ăsta e ajutorul de care aveai nevoie și li se pare că au înfăptuit ceva măreț dacă ți-au servit un monolog în locul unei conversații.
Ah, și tot ei se supără când nu-i asculți sau ai altă părere, de parcă ar fi vorbit cu tine doar pentru a li se da dreptate. Mă fac să reacționez cam așa: ce ai, ești atât de nesigur? Ai nevoie de confirmare pentru gândurile care pretinzi că îți aparțin? Sunt defectă dacă nu le împărtășesc? Crezi că e un atac împotriva ta faptul că am altă părere?
Eu, sincer, am nevoie de multă apă să mai pot înghiți monoloage din astea crocante, că nu mai alunecă la fel de ușor ca odinioară teoriile despre viață și oameni, despre ce trebuie sau ce merită gândit și făcut, despre carieră și familie, despre aspirații și relații, despre cum, cât, ce, când și cui să dau.
Cine se impune nu mă supune. Dă-te jos.
Efectul spontan e că mă fac brusc de 5 ori mai înaltă și nu-mi mai ajung vorbele tale-n urechi, mă uit peste tine, în zare, unde se întâmplă chestii mai interesante. Să nu te miri când nu ascult, am ADHD, sunt bipolară, autistă, încăpățânată, moody, impulsivă și alte etichete din aceeași colecție.

Anunțuri
monolog