Povestea mea despre tei

Întâia mea stare de agregare s-a întâmplat în Iași, acolo mi-au răsărit muguri din care mi-au crescut apoi mâini și picioare; ce mișto era în apă, îi ascultam maică-mii inima zi și noapte, eram un cardiolog iscusit.
A doua mea stare de agregare s-a petrecut tot în Iași, îi respiram Copoului teii înfloriți, ei mi-au învățat plămânii să înțeleagă cuvântul „aer” când împlineam prima lună de viață pe pământ.
Mi s-au imprimat în codul genetic teii ăia și or să treacă mai departe din mine spre generațiile viitoare, pe care o să am grijă să le plimb prin Copou, pe sub teii înfloriți, încât să se îmbolnăvească și ele de dragul lor.
Vezi, de aia mă seacă la mațe când vrea cineva să-i taie.
Să nu-i cioplească, să nu-i evalueze, să nu-i taie, să nu le facă nimic. Ba chiar mai bine ar fi să nu-i bage în seamă deloc lumea, dacă nu-i în stare să-i iubească; ei știu singuri să-și poarte de grijă.

Povestea mea despre tei