propunere de exod

Romania e unul dintre cele 2 experimente economice ale FMI; cealalta tara a fost sprijinita, vor sa vada cat de mult si in cat timp se ridica; noua ne-a picat lozul cu infometarea, vor sa vada cate drepturi poate suporta sa piarda o natie pana sa se solidarizeze intr-o revolutie. Ma mir cum de nu vedem asta si nu reactionam altfel decat plangandu-ne si resemnandu-ne ca oile proaste.

Propun sa asaltam TOTI orice ambasada cu cereri de azil politic ORIUNDE in alta parte, cu acelasi motiv al cererii: statul roman ne ucide in mod deliberat, planificat, calculat, consecvent, crescand indatoririle si eliminand tot mai multe drepturi ale cetateanului care respecta legea, in favoarea celor care fac legea pentru ei insisi. Prin fiecare „masura de urgenta” adoptata de guvern si votata in parlament ni se neaga dreptul de a supravietui si munci si a primi un salariu decent, adica ni se anuleaza treptat dreptul nostru fundamental de a TRAI, garantat (doar in cuvinte) in Constitutia statului.

INCEPETI PRIN A CITI CONSTITUTIA TARII NOASTRE: link

Articolul 1 din Constitutie, paragraful 3: România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Articolul 3 din Constitutie, paragraful 1: Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.

 

 

Anunțuri
propunere de exod

ce mai fac

Ma intreb de ce oamenii pe care as vrea sa-i fotografiez se stramba la pozat in timp ce altii – care nici nu ma cunosc – ma platesc binisor s-apas un buton. Ajung la concluzia ca eu imi sunt subiectul ideal in domeniul asta, eu nici nu-mi fac mofturi, nici nu-mi cer bani. In decembrie am pozat o nunta, momentan pozez „la comanda” un actor care mi-a cerut asta pentru ca are nevoie de portrete la portofoliu. Ma rog…  Aveti aici o mostra de la prima sedinta foto:

Această prezentare necesită JavaScript.

Mi-e dor de-o carte atat de buna incat sa nu pot adormi pana n-o termin de citit, asa cum patisem acum cativa ani cu „Pillars of the Earth” a lui Follett. De fapt, mi-e dor de mai multe lucruri. Am schimbat tactica ultimamente, despre oameni nu mai spun ca „mi-e dor”, ci ca „mi-e drag”. Cineva mi-a atras atentia ca „drag” ignora distanta geografica, e omniprezent, asa ca l-am adoptat cu entuziasm. Ar mai fi o chestiune recenta care nu-mi da pace: mi-e dor sa ma urc in copac. Imi aduc atat de usor aminte lucruri de acum 10-15 ani, in schimb uit ce-am facut saptamana trecuta, incurc zilele. Poate o sa-nvat vreodata sa traiesc in prezent.

Ma mai pozez si pe mine, dupa cum spuneam – sunt subiectul ideal, gratuit si fara pretentii. Mai jos o mostra din infinitele serii de autoportrete. Special thanks to my veioza ikea, care nu se da batuta de 5 ani incoace, traiasca Suedia si becurile economice; le-am mai pus o data, desi apar si in slideshow, dupa cele cu nenea actorul, dar m-am gandit ca e frumos sa puteti da click pentru a le (ma) vedea in format mare (pe el nu, ca-i urat; pe mine da, ca-s frumoasa, evident); aveti asa:

Ascult Lolita de Nabokov, citita de Jeremy Irons. Am citit Lolita de patru ori, in trei limbi. Nu s-a inventat un termen potrivit pentru a descrie sau povesti ceea ce aud. „light of my life, fire of my loins. My sin, my soul.” E adevarat ca nu ne misca decat lucrurile in care ne regasim cumva. O frunza uscata de pe o anumita alee din copilarie ma emotioneaza mult mai mult decat o poate face un proiect iesit din mainile mele, atunci cand il vad in faza de constructie. O bancuta din parc, o bordura, n-am nevoie de mai mult.

Am iesit luni, dupa examen, la o bere. Eu cu mine si carnetul in care-l desenez pe Franz. M-am dus in Britannia pub, care-i singurul local din orasul asta (or mai fi si altele, dar sunt fidela micilor mele descoperiri) cu zona de fumatori. Cand vin in Romania caut cu disperare un loc in care sa NU se fumeze si invariabil ma intorc acasa cu hainele imputite, mai mult de fumul altora decat de-al meu. Aici e pe dos si nicaieri nu-i bine, hahaha. Daca omenirea s-ar fi resemnat vreodata in fata vreunei situatii, inca am trai in pesteri probabil, mancand carne cruda.

Revenind, incepusem sa spun despre lunea trecuta, la Britannia. Intru, ma asez si dupa vreo ora, intra decanul. Si el ca si mine, singur, zen, nirvana, inner peace. Se aseaza la masa de langa mine. De ce tin minte ca, in clasa intai, invatatoarea ar fi insistat pe faptul ca se scrie ASAZA si nu ASEAZA? Ma rog. Decanul nostru e prof de restaurare arhitectonica si „in timpul liber” e in organizing committee al scolii europene de restaurare. Pentru ca foarte rar indraznesc sa ma adresez oamenilor care ma fascineaza, scanteia divina probabil m-a impins sa deschid gura si bine am facut. Omul isi aducea aminte – nu stiu prin ce minunte – cine sunt si chiar si proiectul de restaurare facut cu el acum 3 sau 4 ani. Am stat de vorba, i-am spus ca as fi vrut scenografie/muzeografie pentru diploma (care la noi e si masterul, noi si medicina nu functionam dupa sistemul „bologna”), dar si restaurare. DOI profesori preferati am, dupa anii astia de facultate, doi oameni care, daca mi-ar spune sa ma culc pe calea ferata si sa dorm linistita, n-as avea intrebari suplimentare de pus. Oamenii astia sunt doua basme. Unul e Scenograful, celalalt e Restauratorul. Uneori merg la cursurile lor (pe care le-am frecventat demult, cand le-am avut in programa), doar asa… sa-i mai vad, sa-i mai aud. Imi notez aici ca am fost HAPPY si ca dupa ce mi-a acceptat propunerea de a face diploma cu ei doi, mi-au crescut din cocoasa doua aripi. In concluzie, proiectul final (dupa care s-ar putea ca legatura mea cu arhitectura sa se incheie complet, nu stiu asta inca), va fi un edificiu istoric degradat, pentru care voi propune doua proiecte, unul de restaurare structurala, in functie de care va urma cel de scenografie, care ii va da cladirii un alt sens pe pamant. Transformam viermele in fluture, il coloram frumos si-i dam aripi pentru o viata noua.

Si asa, spre final, va trimit pe pagina Mariusei, pentru ca i-am facut coperta finala (link) –  ilustratie si coperta © Adina

ce mai fac