expresii frumoase pentru compuneri

Monday, 15 February 2010 at 02:07

Citim Herta Muller“Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” – şi nu ne mai săturăm de citit. Vizionăm “Amintiri din epoca de aur” I şi II. Mungiu şi încă cineva. Nepreţuit. Mai vedem şi “Nunta mută”. Mălăele şi încă cineva. Inegalabil. Sărim cu bătaie la primul prag direct în miezul culturii contemporane. Post-comunism, suprarealism, legende cu aromă de proză fantastică şi muză cât se poate de reală. Din bube, mucegaiuri şi noroi.

Zice Herta, după cum urmează. Cu ghilimele şi de la capăt:
___________________
“Periferia era agăţată cu sârme şi ţevi de oraş şi cu un pod fără râu. […] La celălalt capăt al periferiei câmpul mânca tot şi fugea cu frunzele zarzavaturilor hăt departe; acolo, în spate, sclipeau pereţii albi. Erau mari cât palma, acolo se afla un sat. Între sat şi podul fără râu atârnau oi. Ele nu păşteau frunzele zarzavaturilor, drumeagul din câmp era năpădit de iarbă şi ele păşteau drumeagul înainte ca vara să se sfârşească. Apoi apăreau la marginea oraşului şi lingeau pereţii fabricii.”
___________________
“După o ploaie de vară, care nu izbutise să răcorească pietrele din curtea interioară, şiruri de furnici năpădiseră crăpăturile. Adina turnă apă cu zahăr pe ţeavă îngustă şi transparentă a unei andrele circulare. Puse andreaua în crăpătura pietrei. Furnicile se strecurară înăuntru înşirându-se una după alta, mai un cap, mai o burtă. Adina lipi capetele ţevii la flacăra unui chibrit şi-şi puse colierul în jurul gâtului. Se duse la oglindă şi văzu colierul acela viu, deşi furnicile muriseră încleiate în zahăr chiar pe locul unde se asfixiaseră.”
___________________
“Podeaua era acoperită cu păr tăiat, […] Printre şuviţe se târau gândaci de bucătărie. Şuviţele se ridicau şi se coborau. Părul trăia pentru că îl purtau gândacii. Pe capetele bărbaţilor nu trăia.”
___________________
“Frizerul îşi vârî un pumn de bomboane în gură, când tund atâta păr de la un bărbat ca să pot umple un sac cu el, un sac plin ochi. Când sacul e la fel de greu cât bărbatul, atunci omul moare. Vâr părul fiecărui bărbat într-un sac pân’ ce sacul se umple de tot, spuse frizerul. […] Ea începu să măsoare la croitoreasă viaţa femeilor după greutatea resturilor de stofă. Se ducea adesea acolo, şedea şi privea. […] Ştia la care femeie resturile de stofă vor umple, în curând, sacul, un sac plin, cu vârf, la fel de greu ca femeia. Ştia că femeia de la abator mai avea nevoie de patru rochii până la moarte.”
___________________
“O femeie linge o lingură de lemn, un copil stă pe un scaun şi plânge. În jurul gâtului îi atârnă o baveţică. Femeia îi şterge copilului lacrimile de pe obraz cu baveţica. […] O voce de bărbat strigă, ceapa pute, stai lângă oală ca o vacă, îmi iau lumea în cap, mă duc unde-oi vedea cu ochii. Femeia se uită în oală, suflă în fum. Spune cu glas scăzut şi hotărât, du-te odată, ia-ţi şi catrafusele şi du-te-n măta. Bărbatul o trage de păr, mâna lui o loveşte peste faţă. Pe urmă femeia stă şi plânge lângă copil şi copilul tace privind pe fereastră.”
___________________
“Scrisul tuturor zilelor de şcoală; literele cad într-un cuvânt pe spate, în altul în faţă. Şi negii pe degetele copiilor, murdăria de pe negi. Şiraguri de negi din bobiţe gri, degete ca gâturile curcanilor.
Negii se iau şi prin obiecte, a spus Paul, ei circulă peste tot, pe orişice piele. Adina apucă în fiecare zi caietele şi mâinile copiilor. Creta zgârie tabla, fiecare cuvânt scris ar putea deveni un neg. Pe feţe sunt ochi obosiţi, ei nu aud ce se spune. Pe urmă sună clopoţelul şi Adina stă la toaleta profesorilor în faţa oglinzii. Îşi priveşte faţa şi gâtul, caută un neg. Creta îi mănâncă degetele.”
___________________
“Pe străzi întunecate ca fundul unui sac, noaptea este dintr-o singură bucată şi un pieton nu e decât un zgomot sub bombeul unui pantof luminat.”
___________________
“Abia când se face complet întuneric, se întrerupe curentul. Fabrica de pantofi nu mai duduie […] Plopii înaintează pe toate străzile. Casele se înghesuie strâns una în cealaltă. În spatele perdelelor tremură flacăra de lumânări. Oamenii îşi ţin copiii la lumină, vor să le zărească încă o dată obrajii înainte de dimineaţa următoare.”
___________________
“Hârtia ziarului e aspră, dar onduleul de pe fruntea dictatorului are pe hârtie un luciu viu. E dat cu brilantină şi străluceşte. Firele de păr care îl formează sunt lipite între ele. Onduleul e mare, face ondule mai mici înspre ceafă. Acestea sunt înghiţite de hârtie. Pe hârtia aspră stă scris: Cel mai iubit fiu al poporului.
Tot ce străluceşte vede.
Onduleul de pe frunte străluceşte. Vede în fiecare zi din ţară. Imaginea dictatorului este zilnic în ziar la fel de mare cât jumătate de masă. […] Negrul ochiului priveşte zilnic din ziar în ţară.
În ţară aleargă nervul optic.
[…]
În plopi atârnă păstăi, nu sunt nici seminţe, nici fructe, doar nişte degetare strâmbe pentru paraziţi, pentru muşte şi păduchi de frunză. Cad din plopi şi se târăsc pe ziar. Adina împinge paraziţii cu vârful degetului în onduleul de pe fruntea dictatorului, muştele se târăsc pe marginea părului până la urechea lui, păduchii de frunză simt irizarea luminoasă şi se prefac că-s morţi.
Chelneriţa lasă jos tava, vede obrazul de pe masă, oasele feţei i se zbat, urechea îi arde. Îşi întoarce ochii atât de repede, că frica îi încordează o venă albastră la tâmplă, pune paharul pe fruntea de pe masă. Limonadă e subţire şi răscoleşte băşicuţe galbene, onduleul de pe frunte e în pahar.”
___________________
“În grădinile tăcutelor străzi nu sunt pitici de grădină cu scufe. În grădini stau pietre triste, desculţe până-n creştetul capului. Lei goi, albi ca nişte câini ninşi şi îngeri goi, fără aripi, ca nişte copii ninşi.”
___________________
“În turnul catedralei bătu clopotul, fata slujnicei se uită în sus, râse în hohote, bătăile clopotului îi atârnau de limbă.”
___________________
“Nu mai bea, spune Adina, nu ai gură, tu bei cu fruntea. […] Gâtul lui e uscat, sughite în cămaşă. Ridică paharul, bea dintr-o singură înghiţitură, cu toată faţa, până-n albul gălbui al ochilor.”
___________________
“Greierii ţârâie, ei leagă un şnur întunecat, îmi mănâncă liniştea. S-ar putea ca ei să fie chiar sub bloc. Îmi opreşte respiraţia, simt cum greierii duc blocul în spinare prin iarbă, prin câmpia întinsă, până la Dunăre.”
___________________
“Când vine gerul e octombrie. El taie frunzele într-o singură noapte; e ca un accident.”
___________________
“La degetul lui arătător, pielea e galbenă, aici îi creşte o frunză de tutun de la fumat.”
___________________
“Ţăranii romani mănâncă şi beau prea mult pentru că au prea puţin, a spus Liviu, şi vorbesc prea puţin pentru că ştiu prea mult. Şi n-au încredere în străini, chiar dacă mănâncă şi beau acelaşi lucru.”
___________________
“[…] banii din sertarul mesei lui de lucru nu ajunseseră decât fix pentru o ladă îngustă, din scânduri negeluite. Ăsta nu e un sicriu, spuneau ele, e un costum de lemn.”
___________________
“Copiii smulg firele de iarbă cu tulpiniţele lor lăptoase din pământ şi sug din ele, în joacă. Foamea se află până şi-n joc. Plămânii se opresc din crescut, laptele din ierburi hrăneşte degetele murdare, şirurile de negi.”
___________________
“Când Adina vede iarba înaltă, se gândeşte la Ilie şi-i caută chipul. În capul ei poartă o cutie de scrisori. Când o deschide e goală. Ilie scrie rar scrisori. Când scriu scrisori ştiu unde mă aflu, i-a scris. Dacă ştii sigur că eşti iubit, scrii rar scrisori, a spus Paul.”
___________________
“cerul învârte doi nori albi”
___________________
“Copiilor nu e bine să le spui că un om poate fi la fel de bun ca pâinea caldă, copiii cred asta şi nu mai cresc. Nici bătrânilor nu e bine să le spui asta, ei simt când cineva minte şi se fac mici ca şi copiii, fiindcă nu uită nimic.”
___________________
“Femeia de serviciu spune, la closetul profesorilor nu există hârtie igienică pentru că a fost trei zile la rând câte un sul pe zi şi toate sulurile au fost furate în cele trei zile în mai puţin de un sfert de oră şi pentru că trei suluri trebuie să ajungă trei săptămâni.”
___________________
“[…] apa e încă leneşă sub pod şi cerul se cocoşează de atâta întunecime, Grigore e primul la fabrică.”
___________________
“Vânzătorii de la hala din piaţă sunt oameni bătrâni. Pe pardoseala de beton, între pereţii de beton, sub acoperişul de beton, în spatele tejghelelor de beton, satele atârnă de feţele lor.”
___________________
“Ţese noaptea un sac de întuneric. […] Pe asfalt stă un pantof desculţ.”
___________________
Şi aşa mult mai departe. Foarte bun şi foarte frumos. Savurez cartea asta ca pe-o savarină, pe care-mi doresc s-o introduc cu cea mai minusculă linguriţă din lume în cea mai mică gura din lume, să se termine abia când voi fi de mult sătulă.
Îndosariat la:de-ale mele Tagged: Amintiri din epoca de aur, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Herta Muller, Mungiu, Mălăele, Nunta mută

expresii frumoase pentru compuneri