de Halăuiin

Saturday, 31 October 2009 at 14:04

Căciuli artizanale în formă de legume nemodificate genetic. Hai să ne săturăm de americanisme. Noi n-aveam de gând să ne costumăm în niciun fel, deoarece sărbătoarea de Halăuiin ne lasă reci; însă cumva, tot vorbind şi tot glumind, am zis să ne-mbrăcăm în ceva care să ne reprezinte – şi prin asta am exclus orice mască de vampir, schelet, vârcolac sau alte mortăciuni de plastic. Eu sunt fiica unui popor agrar-industrial în curs de dezvoltare, dar îmi simt rădăcinile mai mult agrare decat industriale, deşi sunt interneto-dependentă. Aşa că am gândit o linie feşăn de caciuli în formă de legume din curtea bunicii, din alea răsărite şi crescute doar cu apă, soare şi multă iubire, fără chimicale. Bunica a fost imediat solidară şi m-a ajutat, croşetând codiţa verde pentru prototipul de căciulă – ardei roşu. Eu am ajutat poporul chinez să-şi continue avântul spre monopolizarea pieţei economice mondiale, achiziţionând de la ei pentru 2 euro această căciulă lucrată manual, pe care aş fi împletit-o personal dacă aveam lână roşie în casă şi mai mult de 3 ore la dispoziţie; oricum, în cei 2 euro se pare că n-a intrat şi ultimul rând de împletitură, domnii chinezi lăsând căciula neîncheiată, aşa că i-am împletit o bordură finală; apoi am definitivat procesul creaţiei unind cu ac şi aţă cele două elemente, pe cel made in China cu cel made by bunica.

de Halăuiin