Siropost

Sunday, 26 April 2009 at 18:17

Probabil că face parte din efectele primare sau secundare ale dozajului hormonal natural sau poate depinde de una dintre genele celor 46 de cromozomi sau câţi s-or mai fi descoperit în ultimii ani, de când nu mai învăţ biologie; sau poate o fi din cauză că am dormit doar 3 ore astă noapte ori poate că-i legat de cei 25 de ani pe care i-am împlinit, nu exclud; dar mă mai gândesc şi la alte variabile/variante, ecuaţia e destul de complicată, ce-ar fi să aduc totul la numitor comun; am uitat cum se făcea; acum două zile nu-mi venea să cred că-i aici şi azi nu-mi vine să cred c-a şi plecat; tre’ să facem cumva, aşa e; nu mai ţine figura; sau poate o fi şi de la atâta ploaie şi vânt, viroză şi psihoză, mimoză şi mai ce? osteoporoză? nu e cazul încă; poză, roză, doză, micoza-i departe de mine şi nici nu rimează măcar; a fost fain la Roma; el e frumos, bine, nici eu nu-s chiar nasoală, pot fi chiar drăguţă atunci când mă concentrez; alaltăieri am vrut să şterg blogul, i-am făcut un backup şi-am downloadat fişierul xml, era cât pe ce să dau click, trepida buricul degetului pe mouse de nerăbdare şi de importanţa mişcării pe care-avea s-o facă, dar nu ştiu ce s-a întâmplat şi m-a făcut să amân operaţiunea, probabil a sunat telefonul; tare mult aş fi vrut să nu mă sune nimeni de ziua mea, să mă fi lăsat toţi în pace, să fi uitat de mine; în mod inconştient sau paranormal, mulţi s-au conformat telepatiei mele negativiste; ce mai contează; cred că eram în Vatican, ba nu, în Castel Sant’Angelo, ba nu, în Piazza Navona, ba nu, în Piazza di Spagna, ba nu, în Pantheon, sau pur şi simplu aşa, la pas, de mână, pe străzi şi nu am vrut să mă întrerupă nimeni de la mersul pe jos cu telefonul incomod plasat departe de ureche; ştiu, ştiu, urât, egoist, urâcios, antipatic; şi ce dacă, măcar una dintre zilele de naştere din toţi anii ăia care se tot înghesuie unul într-altul să fie fără telefoane, să fie doar pe străzi, cu o mână într-o mână şi cu una liberă; de fapt, nu-i nimic de sărbătorit în ceea ce mă priveşte, alţii sunt cei care merită laudele pentru faptul că am ajuns la vârsta asta, să-i numim generic familie, căci lor li se cuvin felicitările pentru grija purtată; şi-a lăsat cafeaua pe noptieră, ceaşca s-a lipit de lemn, sunt într-o stare de spirit aparte şi foarte neplăcut – dar nu greşit – ar putea fi numită siropoasă, mai precis: culeg urme de buze de pe cănile nespălate şi absorb cu părul parfum rămas în pernă; şi nu prea văd cui şi de ce i-ar păsa de toate astea, motiv pentru care mă abţin cu greu să nu şterg blogul, pe care, dacă l-aş şterge, tot nu văd cui şi de ce i-ar păsa, aşa că nu-l şterg, pentru că mie-mi pasă.

Anunțuri
Siropost