Povestea Împăratului Roşu

imagine de Gabriel Pacheco

Împăratul cel Roşu era atât de singur, încât în grădina lui zăpada nu se mai topea. Noaptea plutea deasupra coroanei din creştetul stejarului plantat de bunicul său. Împăratul avea un prieten pe care-l striga Fluturoşu şi care nu-i răspundea niciodată, se mulţumea doar să-i deseneze cercuri largi şi neîndemânatice în jurul gulerului înalt. Împăratul cel Roşu purta pardesiul bunicii, decolorat la margini, descusut, fără nasturi şi ros de molii. Împăratul cel Roşu purta pe frunte o coroană de hârtie colorată, pe care şi-o desenase în copilărie. Pentru că era atât de singur, în grădina lui zăpada nu se mai topea şi nimeni n-a vrut să-i scrie vreodată povestea.

Posted in compuneri, cuvinte, de-ale mele, paintings Tagged: Gabriel Pacheco, poveste, Povestea Imparatului Rosu

Povestea Împăratului Roşu