fleurs du mal – compunere despre vacanta de vara

Thursday, 02 April 2009 at 17:09

amintiri din copilarie fara diacritice sau parodie imagistica la “Zanele din Valea Cerbului”:

imagine de aici

vara tot cartierul consuma substante nutritive cu multa apa in compozitie, manifestand o obsesie pentru alimentul vegetal numit pepene rosu, cu pseudonimul regional “harbuz”; procesele metabolice sunt suplimentate cu multa bere asimilata-n ceas de seara, dupa cum putem observa la coltul blocului, cand mergem sa ducem gunoiul si aplicam tehnica invatata la sotron, incercand sa ocolim baltile de urina care se preling de pe perete; ajungem la respectiva locatie conventionata de primarie, la care oamenii depoziteaza ramasitele biologice sau minerale adunate peste zi, resturi mai mult sau mai putin biodegradabile, toate cu un inalt continut de lichide; municipalitatea e la mare, se da cu namol si mananca piersici de la Tulcea, ultima grija pe lista e sa ia gunoiul; oamenii mananca mai mult pepene rosu, de nervi; cartierul pute, dogoreste o duhoare canicular statuta de zemuri si alte produse ale procesului chimic de descompunere, se lafaie bacteriile cadaverice in cadavre de pui, porc, rata, iepure, peste si animale simbiotice vietii urbane: sobolani, gandaci, pisici, caini; urasc ceasul serii in care ma striga mama si-mi da galeata plina de gunoi zemos; urasc traseul fetid pana la ghena, incerc sa ma uit in sus, mai salut o vecina, dar e grav, pentru ca ridicand capul, inalt si narile, prin urmare absorb mai eficient aburii calzi de urina si voma in curs de deshidratare; ajung la container, cu o mana strang narile si cu cealalta tin galeata, ma invart ca o drosofila in jurul gunoiului, dramuiesc din ochi muntele de resturi in putrefactie, incerc sa aleg latura cea mai accesibila sa pot varsa ce am in galeata; imi formulez strategii si ma imbarbatez sa sar peste raul de zemuri imputite care supureaza de sub ghena din metal mancat de rugina la radacina, precum fagii cositi de apele reci ale Iablanicioarei; e vara, stau afara si sar ata pana la unspe noaptea, dar urasc ora opt cand trebuie sa ma ocup de tonifierea muschilor stomacului stresat dupa masa de seara si sa duc gunoiul; am invatat despre amibe si parameci, asa ca odata la trei saptamani, cand muntele de gunoi dispare, lasand in urma o baltoaca vesnic puturoasa, imi imaginez ca respectivul conglomerat de resturi s-a hotarat sa-si dezvolte cateva perechi de pseudopode si-a plecat agale spre groapa municipala de gunoi de la Ciurea; se vede inca urma umeda pe care-a lasat-o; astept sa vina toamna cu ploile ei, sa mute baltoaca mai la vale, sa se bucure si alti locatari de ea, inainte sa vina inghetul si sa n-o mai simtim deloc.

Anunțuri
fleurs du mal – compunere despre vacanta de vara