compuneri şi insomnii de mai…

Saturday, 16 May 2009 at 01:56

de mai … ce? de mai bine? de mai repede? de mai aşteaptă? de mai stai puţin? de mai frumos? de mai mult? de mai toate jocurile de cuvinte din epoca liceală, care-şi găsesc pământ pufos şi bine-hidratat câteodată în degetele astea şi încolţesc tardiv sau retardat; mă refer la “vin repede, vin roşu, vin vărsat, vin imediat” şi anexele oportune gamei de glume seci ad-hoc, pentru care mă gândeam să încropesc un DEG*.
sunt în pat de pe la opt, pentru că eram foarte obosită, luptându-mă cu una dintre dilemele existenţiale din copilărie, încă extrem de actuală: să încerc să dorm, chestie la care nu m-am priceput niciodată, deşi am fost foarte convinsă că, odată ce voi deveni om mare, voi şti s-o fac; am nevoie de un tutorial de adormit propriul sine; problema mea se explică în puţine vorbe: încerc să dorm, dar tocmai faptul că “încerc” mă împiedică să adorm, pentru că nu mai e ceva natural, aşa că după vreo 10-15 minute încep să am mâncărimi nervoase în locaţii anatomic incomode şi greu de scărpinat fără să îmi deranjez karma şi chakra obţinute şi menţinute cu greu în timp ce mă forţez să stau nemişcată; n-a fost scurt? reformulez: acţiunea de a “încerca” să adorm mă plictiseşte intensiv şi progresiv, până la o stare impropriu-numită “draci”.
am 25 de ani şi încă nu-nţeleg cum se face să “încerc să nu mă mai gândesc la nimic şi să adorm”. n-am reuşit niciodată să simt că nu mă gândesc la nimic! cum se face? încă de când aveam 4 ani mi se părea absurd să nu mă gândesc la nimic, pentru că, după cum ştim, gândurile se gândesc singure, nu tre’ să le chemi alfabetic la apel, aşa că, acum 21 de ani îmi dădeam deja seama că “a nu mă gândi la nimic” presupunea anularea oricărui sâmbure de idee sau cuvânt/amintire/stare/fric

ă/imagine/sunet etc din minte, adică ceva imposibil; încercam să fac asta repetând în gând cuvântul “nimic” până când mi se disocia printre sinapse aşa cum se dizolvă un boţ de sugativă după ce-l mesteci vreo 10 minute; rezultatul era un cuvânt nou pe care-l simţeam complet străin şi lipsit de orice sens: “micni”. Micni a devenit un personaj, în timp, fără voia mea, pe care-l supuneam unor interviuri imaginare în tentativele mele eşuate de a adormi, amic de la care am aflat că: “nimic e tot un gând”. Micni era inteligent, dar mă enerva cumplit şi mă plictisea cu argumentările lui.
na că am prins ora 01:31 dintr-o vineri tristă şi goală, ca mai toate zilele dealtfel, chestiune care uneori mă face să-mi doresc să am curaj să fac autostopul spre ce-mai-conteaza-unde, să lucrez într-un autogrill, după aia să predau engleză într-un sat, din nou autostop, vânzătoare la magazin, autostop, profesoară de istoria artei, autostop, pianistă pe vapor sau doar într-un bar răpănos, autostop, ilustratoare de cărţi pentru copii, autostop, bucătar, autostop, translator, reporter, fotograf de nunţi şi botezuri, croitoreasă, artizan de mărtişoare, buchete, felicitări şi invitaţii, ziaristă, frizer, desenator de tatuaje (cum se cheama meseria aia? “tatuator”? “tatuist”?) etc;
de multe ori îmi doresc să am o casă a mea, dar n-am cum, aşa că mi se pare mai plauzibil să visez la o viaţă de nomad pe timpurile astea de criză globală, decât la un loc fix de muncă şi la o casă de piatră. fără eufemisme şi bătăi de câmpi. urăsc schimbările majore (alea în rău, mai precis), aşa că n-aş suporta să-mi pierd casa-ntr-un incendiu sau să mă dea vreun blestemat de şef afară; cu o schimbare perpetuă cred că m-aş obişnui mai uşor, aşa că ce-ar fi să facem o formaţie şi să batem lumea-n lung şi-n lat, să fim one-man-band, care îşi compune singură muzica, versurile, îşi ilustrează coperta discului, îşi scrie interviurile şi biografia, îşi organizează concertele. am nevoie doar de-un şofer, pentru că, din respect pentru dorinţa bunicului meu şi din pricina costurilor, nu cred că voi face vreodată şcoala respectivă şi nu voi pune mâna pe niciun volan.
mă simt mai în siguranţă să-mi închipui că-s pe drumuri decât că mă zbat să-mi păstrez locul de muncă şi să achit lumina şi gazul în fiecare lună. fiind nomad n-aş apuca să mă integrez nicăieri, aş pleca imediat ce-aş simţi că sunt în pericolul de a mă obişnui în vreun loc.
mai planific o îmbogăţire bruscă, pentru care voi invita la nunta-mi toată blogosfera şi toate neamurile de care nici măcar n-am habar, să vină “cumicumare” (expresie pe care în copilărie n-o înţelegeam, o adaptam şi tot n-avea sens: “cu micu’ mare”) să cotizeze masiv, astfel încât să nu mai regret niciodată faptul că n-am jucat la loto în viaţa asta.
haha.
gata. aberaţiunea de la miezul-nopţii s-a sfârşit.
o noaptă bună lu’ cine citeşte.
______________________
*DEG – dicţionar explicativ de glume

Anunțuri
compuneri şi insomnii de mai…