Compunere despre lectură

Thursday, 19 February 2009 at 22:00

Leapşă de la Ioan Usca. Mi-am permis să înlocuiesc termenul de “ritual” cu “tabiet”, pentru că – în cazul meu – ţine de fixisme personale când vine vorba de citit.

Îmi place să mă ocup de lectură în anumite contexte, care depind de mai multe variabile: cartea pe care o citesc, timpul pe care îl am la dispoziţie şi poziţia geografică pe care o ocup în respectiva situaţie.

Explic.

Mi-a plăcut să citesc cărţile lui Duiliu Zamfirescu şi Ionel Teodoreanu la bunica în sat: vara, dimineaţa, în patul din camera de oaspeţi, cu cearşafuri albe în geam, o cană de lapte cald cu mult caimac şi o farfurie cu felii groase de pâine de casă pe noptieră iar seara – pe prispă sau pe iarbă, sub nuc, la lumina unui felinar cu lumânare sculptat dintr-un bostan, printre fluturi de noapte cu “blăniţă” pe spinare.

Mi-au plăcut Cireşarii, Invitaţia la vals, Elevul Dima dintr-a şaptea, cărţile lui Camil Petrescu şi povestirile fantastice ale lui Eliade, Poe şi Voiculescu doar în vacanţele de vară; le lăsam deoparte în timpul anului şcolar, aveam nevoie să mă pot trezi dimineaţa târziu, când soarele era deja sus şi căldura atât de puternică încât să mă convingă să rămân în patul răcoros să citesc şi să uit de ora mesei.

De când nu mai am timp de astfel de ritualuri, mă răsfăţ citind prin librării, pe scaunele de catifea roşie cu spătar înalt şi mânere din lemn lăcuit. Îmi aleg cărtile (în caz că numele autorului nu mi-e cunoscut) după copertă, titlu, dedicaţie şi după primele câteva propoziţii. De fiecare dată trag cu ochiul la fraza de final.

Am şi fantezii despre lectura perfectă, care ar trebui să se petreacă într-o bibliotecă veche (precum cea din Coimbra, pe care am vizitat-o acum câţiva ani), cu rafturi înalte şi tavan cu frescă, lumină difuză, galbenă, separeuri, volume învelite în mătase, cu scris aurit; scenariu gen Harry Potter, dacă vreţi, în biblioteca unei vile mari de piatră, cu acoperiş înalt şi vedere spre grădinile în stil “pitoresc” englez, cu vegetaţie haotică, iarbă multă şi foarte verde, lac, lebede, apus de soare de după ploaie.

Dar nu a fost mai prejos nici lectura din cei 4 ani de liceu: citită pe furiş, in Clubul Presei – la o cafea interminabilă şi un pachet de ţigări (din păcate nu chiar interminabil), sau din primele zile ale vacanţei de vară, pe treptele teatrului Luceafărul sau pe bancă în parcul din spatele Junimii.

Şi Copoul are farmecul lui, dar prea multe furnici şi musculiţe, prea mulţi copii care zburdă şi ţipă, câini şi claxoane de triciclete. Îmi plăcea să adorm cu cartea deschisă pe frunte ca un coif, la umbră, în mai-iunie, când teii se termină şi incep salcâmii. Mai este vreun alt oraş din ţară cu atâţia tei? Teii plouaţi cu miros cald şi dulce de ceai sunt de neînlocuit, ca atmosferă de lectură – pe une chaise longue de trestie, la terasa din faţa fostului cinematograf Copou.

În prezent citesc rar, mai mult în casă şi în metrou. Cred că cititul în metrou are mult farmec, mai ales din pricina unei cărţi peste care am dat în liceu, care se numea “Fetiţa”. Nu mai ştiu cine-a scris-o. Cutare Zamfir, sau aşa ceva. În casă nu-mi place să citesc la masa de lucru, e un ambient prea steril. Prefer în pat, cu cele trei căni alături: una cu ceai Earl Grey de bergamot, una de cafea neagră, mare, dulce şi tare şi una cu apă. E şi mai bine dacă am în preajmă şi vreo bomboană de ciocolată cu lapte din aia sferică, de la Lindt, învelită în staniol roşu (îmi cer scuze pentru reclama gratuită, dar cred că o merită).

Îmi place să termin cartea în putin timp, dacă programul mi-o permite şi să revăd de două-trei ori capitolele care m-au interesat cel mai mult. Mă opresc să recitesc de multe ori anumite pasaje, pe care îmi place să le memorez.

Îmi place mirosul de cărţi vechi, cu hârtia îngălbenită. Îmi plac coperţile cartonate iar scrisul să nu fie nici prea mic, nici prea mare. Urăsc notele de subsol, le sar. Nu-mi plac prefeţele; şi pe ele le sar. Abia când termin cartea, dacă mi-a plăcut, merg să mai absorb câteva informaţii şi din prefaţă, altfel nu.

O altă fantezie despre citit – şi cu asta inchei – ţine tot de locaţie: e in Braşov o casă cu lojă mică la primul etaj, pe colţ, undeva în perimetrul Pieţei Sfatului, lângă ING. Vreau să citesc în “turnuleţul” ăla, pe băncuţa aia, la gemuleţul ăla iar peste pagini să mi se scurgă o lumină galbenă şi grasă, ca untul topit. În casa aia, care nu ştiu a cui e. Sau la Bran. Voi documenta cu o imagine.

Compunere despre lectură

2 gânduri despre &8222;Compunere despre lectură&8221;

Comentariile nu sunt permise.