Angela (Mariuşa XV)

Thursday, 11 December 2008 at 17:38

Încă de cand ne-am trezit, m-a cuprins de tîmple o agitaţie neobişnuită, ca o premoniţie nefastă izvorîtă de nicăieri. Mariuşa a făcut cafea, ne-am aşezat în living, pe jos, printre pernuţe, să alegem din cutiile sigilate anul trecut, ornamentele pentru bradul de Crăciun.

– Cine-i tipa aia care tot apare pe lîngă tine în fotografiile de la lansare?

– Care tipă?

– Care tipă! Aia.. una.. cu cizme mov şi pălărie neagră..

– … Angela? E prietena lui Dan!

– Prietena lui Dan pe care-o chema Ioana în celălalt set de poze?

– Ioana a fost înainte de Angela, pe care-a cunoscut-o după ce-ai plecat tu în Spania…

– Aha? Si de ce n-a venit niciodată cu ea pe la noi sa mi-o prezinte, după ce m-am întors? Nu-i stă în fire să fie atît de discret!

– Nu i-am invitat, poate de asta…

– De ce stă mereu lîngă tine în poze? Vă cunoaşteţi atît de bine?

– Atît de bine cît se pot cunoaşte doi oameni care s-au văzut de numai două ori, timp de cîteva ore!

– Şi e îndrăgostită de Dan?

– Ce-ar fi să-l întrebăm direct pe el toate astea, dacă vrei îl chem pe la noi diseară, la un vin…

Am vorbit la telefon cu Dan cand Mariuşa a ieşit la cumpărături, am încercat să aflu cine era tipa cu cizme mov şi pălărie neagră, pentru că – sincer – nici nu-mi aminteam măcar s-o fi văzut pînă în clipa în care Mariuşa m-a întrebat despre ea, aşa că inventasem o “Angelă” care să-i satisfacă lista de întrebări.

– Omule, ţi-ai mîncat minţile? E Laura, colega noastră de clasă, gagica ta din liceu, care s-a ţinut scai de tine toată seara să-i dai un autograf cu dedicaţie pe carte!

– Laura! N-am mai văzut-o de la Bacalaureat! Nici măcar n-am recunoscut-o! De ce n-a zis nimic, de ce nu mi-a spus cine era?

– Probabil pentru că nu se aştepta s-o fi uitat? Dar cum de mă întrebi tocmai acum de ea?

– Pentru că am intrat într-un semi-bucluc…

– Adică?

I-am spus că o convinsesem pe Mariuşa de relaţia dintre el şi “Angela” şi că-i aşteptam în seara aceea pe la noi, dacă şi ea putea veni.

– Băi, îmi vine să-ţi fac o fază de rahat, s-o ţii minte! Dacă n-aş şti cît eşti de penibil cînd spui minciuni, aş suna-o pe Laura şi-aş veni cu ea diseara pe la tine, fără a aduce vorba despre mine şi ea, te-aş lua deoparte la un păhărel, în biroul tau şi aş lăsa-o pe Mariuşa să stea de vorbă cu ea, să descopere singură că ai minţit-o!

– N-ai putea să te prefaci, măcar în seara asta, că sînteţi împreună?

– Ai înnebunit, eu sunt cu Ioana! Mariuşa o cunoaşte!

Mariuşa se apropie de scaunul meu, probabil stătuse în cadrul uşii încă de cînd am început conversaţia cu Dan.

– Era închis la supermarket. Să te prefaci că cine e împreună cu cine?

– Dan cu Angela…

– Aha??

– Angela de fapt se numeşte Laura.. tocmai ce-am aflat.

– Da? Şi de ce să se prefacă ei c-ar fi împreună? Organizaţi un complot picant şi eu nu trebuie să aflu? Dacă iniţial nu aveam niciun dubiu, află că acum am! Adică ce crezi că s-ar fi întîmplat dacă îmi spuneai simplu că NU ŞTII cine e tipa cu cizme mov şi pălărie neagră?

– Nu m-ai fi crezut!

– De ce să nu te cred? Pentru că apare lîngă tine în toate pozele?

– Nu ştiu, pentru că aşa aveţi voi mintea sucită!

– Care noi, că-s numai una, eu, asta care stă de vorbă cu tine!

– Voi, femeile!

– “Noi femeile?!” Ce treabă are Dan cu Angela sau Laura?

– El, de fapt, niciuna…

– Aşa? Dar cine are?

– Eu…

– Lămuriri!

– A fost prietena mea în liceu.. Nici măcar n-am recunoscut-o la lansare, abia azi am aflat cine era, cand l-am întrebat pe Dan la telefon!

– Am o vagă senzaţie că ţi-ai amintit ceva mai demult, sau poate ea de tine, cam pe cînd eram eu plecată în Spania şi te lăfăiai în independenţă sau te smiorcăiai de singurătate, dacă nu mă înşel! Cheamă-ţi-i pe Dan şi pe Angela să-ţi facă diseară de mîncare şi să-ţi ţină companie, eu plec cîteva zile s-o văd pe maică-mea. Te-aş fi invitat, dar ştiu că întotdeauna te-ai plictisit cînd am mers la ea.

Posted in literaturaTagged: dialog, gelozie, Mariuşa, minciuna, prietenie

Anunțuri
Angela (Mariuşa XV)