defularea refulării

Cum ziceam, dragii mei, vine la mine în poştă un plic… alb, neted, ca mai toate plicurile, mai ales cele neatinse de curiozitatea bolnavă de a încălca penal regula nambăr oan a corespondenţei, curiozitate specifică angajaţilor PTTR… Iau plicul, îl deschid urmând întocmai legile nescrise ale tabietului deschiderii plicurilor proaspăt-primite. Titlu: “primul rând”. Conţinut: scrisoare nostalgică, monolog interior exteriorizat textual, relativ poetic (aşa cum toate cele văzute şi nevăzute ale lumii sunt: relative), relativ acid şi cu un retrogust amar, pe care l-am simţit fără să-mi lipesc foaia de papilele gustative. Cine-i asta? Zice că-mi seamănă, că e un fel de eu mai mică. Ce vrea de la mine şi mai ales de ce-mi povesteşte despre pasiunea dumisale mai mult sau mai puţin secretă (dar demult apusă) pentru actualul meu.. să nu-i zic partener, că sună prea oficial.. să nu-i zic iubit, că sună prea telenovelistic.. mă rog, el.
Învârt misiva pe toate părţile, măi, ce-o fi vrând asta şi de ce-mi spune tocmai mie ce-o mistuia pe ea în legătură cu sus-numitul. Şi mai ales de ce m-ar interesa pe mine aventurile dumneaei cu dumnealui, sau mă rog, tentativele de aventuri, sau nici măcar, ci aspiraţiile dumneaei neîmplinite la o aventură. Zice la final că se bucură pentru el că şi-a făcut ordine în viaţă, că-l cunoscuse când trăia cam haotic. Încheie cu scuze de deranj.
Iau misiva şi-o bag la spam, nu înainte de a-i pomeni asta într-un mod ceva mai puţin poetic celui despre care mi se povestea. Ne certăm. De fapt, eu mă cert. Dumnealui se distrează. Apoi el se ceartă, eu nu mă distrez. Ne revenim. Ne iubim. Ne dăm seama că ne iubim. Schimbăm subiectul. Ce-a fost asta? Un nimic. O mucoasă lejer maniaco-depresivă. A trecut. Cât despre misterioasa expeditoare… Drăguţă, îmi cer scuze dacă m-am manifestat relativ amical cu dumneata, nu sunt interesată de prietenii refulate între ex-pretendentele actualului şi actuala acestuia.
Anunțuri
defularea refulării