poetica tomberonului

Vin de la vot, dau coltul spre strada mea si vad ACEASTA scenografie involuntara, pe care mi-o lumineaza o masina, venind din spate. Cred ca e DE DEPARTE cea mai frumoasa priveliste urbana de care am avut parte in ultima vreme!!! Nici beculetele, nici vitrinele, nici batranii care se plimba de mana pe strazi n-au reusit sa ma fascineze azi in oras cat m-a vrajit imaginea de mai jos. Am fugit in casa, mi-am luat ochiul digital si-am coborat sa fur un instantaneu. Admirati va rog, arta scenografica urbana cazuala si ignorati watermarkul uracios (dar necesar) precum si lipsa diacriticelor:

Anunțuri
poetica tomberonului

pe puncte

1. În România tinerii HABAR N-AU ce-i aia POLITICĂ. Nu se învaţă la şcoală, pentru că luminaţii confundă propaganda electorală cu educaţia politică. Tineretul proaspat devenit major habar n-are ce-i aia putere executivă sau legislativă, nu ştie ce-i aia doctrină, asociază cuvântul “reformă” doar cu Al. I. Cuza şi cam atât. Greu la deal, voinicii moşului. Nu mai vota ce votează maică-ta şi taică-tu, dă din creier singur, că uite, d’aia apar deştepţi ca Băsescu, din ignoranţa voastră!
2. MERGI LA VOT NEAMULE, că d’aia au murit străbunicii tăi ţărani sclavi pe moşie fără dreptul de a deschide gura, pentru că TU, isteţule, minunatule, să ai DREPT DE VOT DEMOCRATIC. Mă-nţelegi? Aşa că, lasă filmele porno, că nu fug din PC şi mergi la vot. A, şi înghite-ţi limba împreună cu textul ăla răsuflat: “n-am pe cine vota”. Candidează TU dacă n-ai pe cine vota, să vedem dacă eşti mai breaz! Orice sesiune de votare COSTĂ. Bani din banii statului, care-s bani din banii tăi. Pe măsură ce tu te freci indiferent pe burtă zicând că n-ai chef să votezi, banii ăia se duc pe pliante şi ştampile în repetate rânduri, până-n turul doi, trei, zece, altă cheltuială, alt circ costisitor pentru buzunarele tuturor.
3. România e o republică PARLAMENTARĂ CONSTITUŢIONALĂ, NU PREZIDENŢIALĂ. Preşedintele statului NU are putere legislativă. Băsescu sfidează Constituţia. NU suntem SUA şi nici Franţa! Tre’ să fii prost să nu înţelegi asta. De ce votezi un dictator aspirant?
4. Raportul dintre numărul parlamentarilor şi populaţia ţării e obscen, de acord. Asta nu înseamnă că deputaţii şi senatorii trebuie uniţi într-o singură cameră; mai puţini membri înseamnă şanse mai mari ca aceştia să poată fi corupţi, momiţi, şantajaţi, controlaţi atunci când au de exprimat un vot pentru o lege. Să le tăiem benzina şi să nu se mai plimbe cu avionul în scopuri personale, să nu-şi mai deconteze caviarul din banii bugetului atâta vreme cât ţara noastră nu produce nimic. Să le scadă salariile cele nesimţite şi cantitatea de facilităţi. Să nu mai fie simultan parlamentari şi proprietari de trusturi întregi de construcţii sau de presă, să nu fie profesori angajaţi full time la 5 universităţi particulare etcetera. Să li se taie fondurile, aşa cum li se întâmplă tuturor bugetarilor.
5. Dacă l-aţi votat pe Băsescu nu mai aveţi ce vorbi cu mine.
pe puncte

eu votez pletosul ecologic!!!

dai click pe imagine şi ajungi pe blogul pletosului!

________________________________________________________

LATER EDIT: cică să nu-l votăm pe pletos, că n-are şanse să ajungă-n turul doi şi ne irosim voturile; sfaturile cunoscătorilor zic că, votând pletosul cel verde, practic îi dăm voturile lui băsescu; cum aşa? păi, pletosul, neavând destulă susţinere poporală pentru a constitui un candidat de temut, fură involuntar voturi de la crin, care, dacă nu le obţine, îi trimite-n “finală” pe base şi pe geoană; lumea pe goană nu-l vrea, aşa că ne pricopsim tot cu băse, deşi votul nostru a fost dedicat pletosului; concluzia e că, dacă nu-l vrem pe băse, trebe numaidecât să-l votăm pe crin, ceea ce probabil vom şi face (sper). Pletosule, să nu pleci de pe scenă, fă lobby puternic, că noi te susţinem pentru alegerile viitoare!
eu votez pletosul ecologic!!!

Crăciunul Second Hand!!!

link pe imagine spre un blog fain!

Bună searaaaaaaaaaaaaa!
Vă invit să participaţi la tombola noastră (rude şi prieteni) de cadouri de Crăciun! E criză, n-avem bani dar nici nu vrem să ne renunţăm la bucuria de a face şi primi daruri! Aşa că, amicii şi rudele mele din Iaşi sunt egalmente invitaţi să participe la TOMBOLA DE CADOURI SECOND HAND.
Vă explic imediat cum funcţionează! Cine nu participă (dintre cunoscuţii mei) trebuie să ştie că anul ăsta va rămâne fără cadou din partea mea (şi nici nu-i voi accepta darul dacă nu e în cadrul tombolei, sau dacă depăşeşte 10 ron)! Sorry, dar mi s-a pus pata pe cumpărăturişti, aşa că nu-i cazul “s-o luaţi personal”. Anul ăsta nu se mai poartă snobii şi consumiştii (din punctul meu de vedere, dumnealor n-ar trebui să fie niciodată la modă, dar mă rog). Snob = outkast. Mkay? Aja.
________________________________________________
Lămurit acest aspect, trecem la reguli:
1. Cadoul valorează între 0 şi 10 ron! Atenţiune!!! Dacă depăşeşte suma, participantul va fi descalificat!
2. Tre’ să fie FUNNY într-o oarecare măsură, vrem să ne distrăm, să râdem şi să ne veselim, să ne “simtem” bine! Creativitate please.
3. Se preferă obiectele cu valoare afectivă din dulapurile voastre, amintiri reciclate, obiecte personale care au însemnătate pentru voi (în acest caz nu e necesar să specificaţi preţul obiectului)! Se acceptă hăinuţe de copil, jucării folosite, caiete cu amintiri, jurnale personale, ochelari vechi etc.
4. În lipsă de inspiraţie sau timp, puteţi alerga la tonetă să cumpăraţi ceva care să coste PÂNĂ în 10 ron, se acceptă orice, şosete, scobitori, covrigi, chinezării, creioane, baterii, ascuţitori, integrame etcetera, ce vreţi voi.
5. Se acceptă cu mare entuziasm obiectele artizanale făcute de voi înşivă, bricolaţi în voia cea bună, cu condiţia să puneţi în pacheţel un bilet cu preţul materialelor folosite (în caz că-s cumpărate şi nu reciclate din blugi vechi, spre exemplu). Dacă e tartă făcută de bunica, faceţi un calcul matematic simplu şi scrieţi acolo cât costă în total: făina, ouăle, merele, zahărul, gazul ars în cuptor pentru gătit şi aşa mai departe!
6. Da, e necesar bonul de la casă pentru obiectele cumpărate ex novo, în caz că nu aţi găsit în dulapul vostru nimic demn de a fi reciclat! Vrem dovada că se încadrează în suma stabilită!
7. Ideal e să găsiţi ceva de dăruit care să nu coste nimic dar să însemne mult.
________________________________________________
Ce NU e admis:
1. Nu vrem glume proaste (gen: praf de scărpinat, excremente polimerice şi alte obiecte similare achiziţionate în magazinele alea profilate pe “farse”). Cadoul tre’ să fie de doi lei (la propriu!), dar nu şi gluma!
2. Nu vrem bani propriu-zişi (nu vrem o bancnotă de 10 lei şi nici mărunţiş, fiţi creativi şi transformaţi suma de bani în obiecte capabile să producă anumite stări de spirit).
3. Nu vrem arme sau obiecte de tortură (suntem pacifişti).
________________________________________________
Cum funcţionează:
Cei interesaţi întru participare (rude si prieteni, colegi), sunt rugaţi să-şi facă simţită prezenţa şi hotărârea de a participa la tombolă între zilele de 18 şi 23 decembrie. Pe messenger, pe mobil, pe mail, pe porumbel călător, pe scrisoare în sticlă plutitoare pe mare, pe ce vreţi voi. De pe 18 decembrie încolo voi fi în Iaşi.
Pe 24 seara va avea loc extragerea. Găsim o locaţie (anunţaţi-ne dacă aveţi o casă la dispoziţie, e optim dacă mami şi tati pleacă în vacanţă şi ne putem desfăşura în voie). Numerotăm cadourile şi confecţionăm bilete cu respectivele numere. Fiecare dintre noi va şti ce număr are propriul cadou (evident, fără să le spună şi celorlalţi asta!) Introducem biletele într-o căciulă. Căciula se plimbă din mână în mână şi fiecare extrage. Se uită pe bilet şi dacă îşi recunoaşte numărul cadoului, are voie să schimbe biletul.
________________________________________________
Pentru sugestii, nelămuriri şi FAQ, defulaţi-vă aici, mai jos, la comentarii!
Dacă vi se pare prea complicat, atunci păstrăm tombola doar pentru amici, urmând să organizăm fiecare un eveniment similar separat cu cei de-acasă.

Crăciunul Second Hand!!!