ambiguităţi

– Uaaau, 28??? Vă mulţumesc domnule profesor, sunteţi un drăguţ!
– De Bianchi, dacă nu dispari în clipa asta chem paza!
Scena e dificil de compilat dacă De Bianchi ar fi o tipă înaltă şi blondă. Înalt şi blond e, dar îl cheamă Francesco şi e gay. Domnul profesor are o vârstă apropiată de-a noastră şi un IQ impresionant, care nu justifică astfel de reacţii, dacă n-ar fi şi homofob/xenofob/frustrat/nesimţit. Bineînţeles, Francesco din poveste nu se numeşte Francesco şi cu atât mai puţin De Bianchi, e doar un fel de privacy voalat pe care încerc să i-l asigur. Mai avem colegi/colege gay, dar F e singurul care nu-şi reprimă personalitatea în faţa nimănui, e mai inteligent decât mulţi şi mai sensibil decât multe. Da, e comun pe-aici ca fetele să-njure şi să scuipe printre straturile de levănţică iar băieţii să-şi dea unghiile cu lac, buzele cu balsam şi să se penseze-ntre sprâncene. Sincer, prefer priveliştea creată de un băiat care-şi aranjează cerceii în oglindă decât pe cea oferită de-o tipă care-mpinge vagoane verbal şi povesteşte-n gura mare ce tampoane foloseşte, pufnind nervos că n-a apucat să facă duş sau să-şi schimbe lenjeria în ultima săptămână. Mai pe scurt, cred că fetele lipsite de bun simţ NU sunt opusul băieţilor cu ambiguităţi sexuale, ci sunt doar proaste. F e mai mişto şi mai atent cu oamenii decât multe colege pe care le-am cunoscut vreodată! Nu s-ar îmbăta încât să adoarmă-n propria vomă la niciun show, nu s-ar îmbrăca vreodată cu haine murdare, nu s-ar scobi în nas în public, n-ar insulta pe nimeni şi n-ar face rău niciunei vietăţi. E un fel de coleg ideal care-ţi aduce temele şi prăjituri de casă făcute de el atunci când ai febră şi-ai lipsit de la şcoală. No, de ce-ar chema un profesor paza pentru că, într-o reacţie de încântare şi surpriză, un băiat care e gay l-a numit “drăguţ”?
Cum să spun, celor care au ceva împotriva homosexualilor le doresc să aducă pe lume copii gay, că poate-nvaţă să se poarte cu oamenii, indiferent de preferinţele lor sexuale!

ambiguităţi