Făt-Frumos din Lacrimă (II)


johnny_depp_18

Rămăsesem la MERSUL TREBURILOR (Desfăşurarea Acţiunii):

_________________________________

Făt-Frumos îşi continuă călătoria în căutarea sineului şi satisfacerea exigenţelor sale sexuale; observăm că naratorul este un bun cunoscător al fizicii: face referire la SRN (sistemul de referinţă neinerţial) reprezentat prin faptul că tînărul este în MUR (mişcare uniformă – rectilinie) în comparaţie cu itinerariul sau aflat în stare de repaos: Toate stăteau în loc, numai Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cîntecul dorul inimii lui “

După un voiaj de trei zile (interval temporal tipic prozei fantastice, număr mitic, mistic, fatidic şi simbolic), Făt-Frumos pătrunde într-un timp paralel, vuietul porţii sfărîmate de buzduganul în cădere constituind trecerea dintre cele două lumi: din împărăţia lui taică-su în opulenta Eră Barocă. Argumente pentru localizarea temporală găsim în enumeraţia elementelor ce alcătuiesc tărîmul în care tînărul intră: “Cînd era-nspre sara zilei a treia, buzduganul căzînd se izbi de o poartă de aramă şi făcu un vuiet puternic şi lung. Poarta era sfărîmată şi voinicul intră. Luna răsărise dintre munţi şi se oglindea într-un lac mare şi limpede, ca seninul cerului. În fundul lui, se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarand, înconjurat de un crîng de arbori verzi şi stufoşi, se ridica un mîndru palat de o marmură ca laptele, lucie şi albă atît de lucie, încît în ziduri răsfrîngea ca-ntr-o oglindă de argint: dumbravă şi luncă, lac şi ţărmuri. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lîngă poartă;”

Nu ne este foarte clar conceptul de luntraş pe lac în timp de noapte, pe mine – una – mă face să mă gîndesc la Doamna-cu-Coasa şi la amantul dumneaei vîslaş, Caron; în plus, palatul ăsta cu aştri în loc de becuri, mă cam face să deduc alte năzdrăvanii, dar mă abţin de la consideraţii superflue, pentru că nu avem încă date cu privire la tratamentul medicamentos pe care Făt-Frumos îl urma şi nici la efectele psiho-somatice ale anumitor substanţe pe care le-ar fi putut consuma pe drum: “Făt-Frumos se sui-n luntre şi vîslind, ajunse pînă la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo el văzu în bolţile scărilor candelabre cu sute de braţe, şi-n fiecare braţ ardea cîte o stea de foc.”

Anumite aspecte îmi sugerează carenţe grave în pregătirea arhitectonică şi ingineristică a naratorului: “Pătrunse în sală. Sala era naltă, susţinută de stîlpi şi de arcuri, toate de aur“.

Din nou, o posibilă trimitere la Stilul Baroc, încărcat de ornamente, sau poate la halucinaţia temporară în care medicamentele l-au proiectat pe Făt-Frumos: “iar în mijlocul ei stătea o mîndră masă, acoperită cu alb, talgerele toate săpate din cîte-un singur mărgăritar mare; iar boierii ce şedeau la masă în haine aurite, pe scaune de catifea roşie, erau frumoşi ca zilele tinereţii şi voioşi ca horele. Dar mai ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur, bătut cu diamante, şi cu hainele strălucite, era frumos ca luna unei nopţi de vară. Dar mai mîndru era Făt-Frumos”.

Intuim ulterior că palatul în care Făt-Frumos ajunge nu este nicidecum tipic Barocului, asa cum am presupus iniţial, ci mai curînd este un castel cu minarete şi marmură de Carrara al unui Bulibaşă îmbrăcat în straie de aur bătute cu cristale Svarovsky, urmînd cu interes evoluţia conceptelor de Fashion şi Monden, dar nu şi de Bun-Gust. Bulibaşa e înconjurat de exponenţi ai etniei sale iar noi înţelegem despre ce etnie e vorba, din faptul că sunt toţi euforici şi preferă veséla şi tacîmurile din pietre preţioase şi (h)aur. Aflăm ulterior că Bulibaşa este, de fapt, un împărat. Văzînd că acţiunea basmului se petrece în vremuri imemoriale ale istoriei mioritice, pe-un picior de plai şi pe-o gură de rai, nu e exclus ca respectivul împărat să fie un strămoş al luminatului Rege Cioabă, dar – din nou – mă voi abţine de la speculaţii nefondate, bazate doar pe intuiţie.

Împăratul vesel e duşmanul tradiţional istoric al tatălui lui Făt-Frumos; tînărul e convins că acesta “a viclenit” împotriva lui taică-su, discriminînd astfel reprezentantul etniei menţionate anterior. Bulibaşa susţine că nu s-a ocupat niciodată cu lucruri necurate şi viclesuguri, ci doar cu lupta dreaptă; încearcă să rezolve conflictul incipient prin tratative şi discuţii amicale, urmînd o politică pacifistă şi demonstrînd însuşiri de bun mediator cu înalte studii diplomatice: “Dar cu tine nu m-oi bate. Ci mai bine-oi spune lăutarilor să zică şi cuparilor sa umple cupele cu vin şi-om lega frăţie de cruce pe cît om fi si-om trăi. “ Vedem că are lăutari, deci n-am greşit cînd am ipotizat că ar fi bulibaşă.

Înţelegem că Făt-Frumos şi-a întîlnit un potenţial partener intim cu aceeaşi orientare sexuală ca a sa, în mijlocul unor supuşi toleranţi şi politically-correct: “şi se sărutară feciorii de-mparăţi în urările boierilor şi baură şi se sfătuiră.”

Sub efectul alcoolului (care a acţionat imediat asupra centrilor nervoşi din lobul frontal al creierului – deci ai controlului de sine şi-ai coerenţei), Bulibaşa mărturiseşte că se teme de Muma Pădurii, care umblă prin împărăţie de mînă cu furtuna. Nu ne este clar motivul pentru care un împărat ar avea o asemenea fobie, legată de simbolul Electroputerii Craiova şi-al Electromecanicii Brasov, al statuii unei femei cu un buchet de trăsnete în mînă şi-al victoriei socialismului împotriva poporului. Pentru a îmbuna zeitatea fictivă, Bulibaşa îi oferă periodic jertfe umane, făcînd troc de copii pentru a obţine în schimb liniştea sa sufletească şi atenuarea efectelor negative ale psihozei.

Făt-Frumos participă la halucinaţia colectivă ce-o are ca protagonistă pe Muma Pădurii; se luptă cu ea; o prinde şi-o leagă de-o piuă cu un număr (simbolic) de şapte lanţuri; ştim că anumite droguri au ca efect impresia de forţă sporită, probabil chiar cele consumate de Făt-Frumos.

Ospaţul continuă, precum şi asumarea de stupefiante de diverse tipuri, astfel încît, halucinaţia lui Făt-Frumos se amplifică şi-l conduce spre un tărîm nou, cel al Mumei Pădurii. Înţelegem că tînărul e drogat, fapt lesne de presupus din următoarea prezentare: “Miros, lumină şi un cîntec nesfîrşit, încet, dulce, ieşind din roirea fluturilor şi a albinelor, îmbătau grădina şi casa. Lîngă prispă steteau două butii cu apă iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă şi lungă părea un nor de raze şi umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe cînd o cunună de mărgăritarele era aşezată pe fruntea ei netedă.(…) Degetele ei ca de ceară albă torceau dintr-o furcă de aur şi dintr-un fuior de o lînă ca argintul, torcea un fir de o mătasă albă, subţire, strălucită, ce sămăna mai mult a o vie rază de lună ce cutreiera aerul decît a fir de tort.”

Fata Mamei Pădurii plănuieşte să-l vrăjească pe Făt-Frumos pentru a-i schimba temporar preferinţele sexuale: îi împleteşte o haină magică pe care, îmbrăcînd-o, tanărul ar putea iubi-o pe ea, uitînd de faptul că preferă bărbaţii: “Pe cînd degetele mele torceau un fir, gîndurile mele torceau un vis, un vis frumos, în care eu mă iubeam cu tine; Făt-Frumos, din fuior de argint torceam şi eram să-ţi ţes o haină urzită în discîntece, bătută-n fericire; s-o porţi… să te iubeşti cu mine. Din tortul meu ţi-aş face o haină, din zilele mele o viaţă plină de desmerdări.”

____________________________

(va continua)

Făt-Frumos din Lacrimă (II)