Zilele Iasilorum – despre ieri

(imagini: flickr)

Paisprezece octombrie are un sens mistic pentru multi moldoveni, fiind zi de pelerinaj sfant spre moastele Sf Paraschiva (sau Parascheva? niciodata n-am stiut si aleg sa nu-mi vindec ignoranta cautand pe wikipedia informatii onomastice precise).

Pentru mine semnificatia acestei zile e mai mult mitica decat mistica.. Imi amintesc zile de 14 oct din anii de liceu. Pentru trei zile centrul se umplea de tarabe si corturi albe, care fumegau aproximativ aromatic, invelind orasul in miros de bere si mici, sotia primarului se lauda ca va face mii de sarmale pentru pelerini, oamenii se inghesuiau pe strazi, sperand sa ajunga la Sfanta. Cumparau busuioc si lumanari, baloane umplute cu heliu in forme stranii, de la inimi roz la Mickey Mouse (care nu stiu ce legatura aveau cu pelerinajul religios, dar… ma rog) si migrau ca un stol de pasari negre spre Mitrolìpolie.

Ce tin eu minte sunt mai ales betiile pe care ni le aducea acest eveniment, concertele Iris sau Vama Veche, artificiile din fata Palatului Culturii, inghesuiala, aglomeratia, trasnetele si tunetele mai mult sau mai putin meteorologice, mirosul de sarbatoare amestecat cu cel de balci.

Imi doream sa vad traditie, ritual, cultura locala, artizanat, oameni veseli. De fapt strazile se umpleau de oameni nervosi care se calcau in picioare si se injurau in drumul spre moaste, pentru ca “li se fura locul in coada”. Purificarea spirituala era absenta in toata invalmaseala aia, in schimb hotii de buzunare isi traiau zilele de glorie.

N-am mai fost la Zilele Iasului din 2002, cand ma scarbise intorsatura pagana pe care o luau evenimentele an de an; pana la urma ne refugiam in cate-o casa si beam alcool prost sa ne incalzim. Sarbatoarea se termina invariabil cu “jocul cu sticla”, odata golit respectivul recipient.

Nu pricepeam de ce oamenii aia nu incearca sa se organizeze altfel, sa vina la Sfanta si in celelalte 364 de zile ale anului, nu intelegeam de ce Sfanta era atat de speciala numai in ziua de paispe octombrie. De fapt, era doar o ocazie buna pentru a creste vanzarile si bugetul local, asta fara a socoti pierderile, geamurile sparte de catre pelerinii turmentati, straturile de panselute inecate in urina, gardurile rupte, tramvaiele cu scaune jupuite, ceara de pe haine (te pomeneai cu ea oricum, desi nu participai la coloana oficiala de pelerini credinciosi), voma de pe marginea trotuarului, injuraturile si bataile care izbucneau pentru “locul la rand”.

Lucrurile despre care am scris aici nu se refera la nimic sfant si, din pacate, asta era impresia pe care mi-o lasase ani la rand aceasta sarbatoare: hai sa profitam de niste oase si sa triplicam datele demografice ale judetului, macar pentru trei zile. Face bine la buget.

Anul acesta am primit backup cu povesti upgraded: sarbatoarea nu mai e asa cum imi amiteam eu, talharia si ignoranta au fost oarecum umbrite de alte aspecte: Centrul e la fel de plin de chioscuri si corturi, au supravietuit si cele cu bere si mici, dar au aparut si altele noi: sectoarele de traditii populare, de arte si meserii:

– tarabe de olari care pedaleaza live si modeleaza lut pe roata, expozitii de ceramica de Cucuteni si Korond;

– corturi cu ii, izmene, bundita si chimir, haine si accesorii de piele si blana, caciuli, traiste, sosoni, atat de vanzare cat si de expozitie;

– expozitii si workshops de oua incondeiate: de gaina, gasca si strut sau de lemn, toate ornate cu margelute, ceara colorata, flori; batrani si tineri care picteaza oua, devenind ei insisi exponate de muzeu in aer liber;

– chioscuri cu broderii, dantele si cate o mamaie care le coase in direct, pe genunchi, cu ochelarii rupti, legati cu elastic la ceafa;

– mese cu mancaruri regionale gatite pe loc;

– expozitii de obiecte din lemn cioplit;

Mi se spune-n casca si despre concertele de muzica populara si dansuri in aer liber in curs de desfasurare prin diverse piete din oras (Fetele de la Bobalna!, mi-am adus aminte de chestiile inventate de noi, care ne faceau sa radem mai demult).

Cica strada Lapusneanu se lauda cu o statuie noua, cu tarabe de carti vechi si obiecte de anticariat expuse-n mijlocul strazii pietonale, pe langa Stomatologie, Corso si Muzeul Unirii, pana jos in Piata Unirii. Tre’ sa fie fain, ma gandesc. Oare cum de lucrurile se schimba in bine abia dupa ce eu nu mai sunt acolo sa le pot vedea? Totusi, e bine ca ceva se misca.

Aflu ca astazi Iasul miroase a ceara, a busuioc proaspat (mi se spune ca se vinde sub forma de “tufe” pe bulivaru’ principal din fata Mitropoliei), a bere, a fum de gratare sfaraind pe sub mici, a foc de frunze uscate prin gradini si cica deasupra tuturor mirosurilor se intinde cel amar al crizantemelor.

Aseara am vazut artificii, mi-a dat Cris webcam si-am vazut intr-un colt de monitor artificiile de la Palat, mici cat niste papadii: albe, roz, portocalii.

Astazi m-am trezit dupa un vis ciudat in care culegeam crizanteme mici din Gradina Botanica, frunze si ramuri cu bobite rosii si negre, de pus prin casa, in ulcioare de lut.

Sa insemne si asta ceva, probabil ca mi-e dor de casa.

Zilele Iasilorum – despre ieri