cu drag

Mamaia mea, care m-a crescut şi care mereu mă-ntreabă “Cât mai stai acolo printre străini şi când vii înapoi acasă?”

Mamaia mea, care-mi spune că vrea să mă facă iarăşi mică şi să mă ţină-n buzunar la şorţ…

Mamaia mea, străbunica mea, care are 93 de ani şi mă aşteaptă acasă de Crăciun.

Mamaia mea, care mi-a dat o bunică tânără şi frumoasă (despre care voi face un alt film), care va veni la mine pe 5 octombrie.

Despre ea scrisesem:

m-am gandit la tine

si la casuta ta alba, cu gardut albastru si fantana mica si stramba de langa poarta. m-am gandit la florile tale din curte, la bujori si la “mingiuti”, la trandafiri si la zorelele mov care se urca pana sus, pe casa, la nucul meu, la menta si la musetel, la scranciobul din prun, la ciresul alb, la visinul mic, la gura-leului, la buna-dimineata cele albe, la ghioceii din zapada, la zambile. am trecut din odaia mare spre camera de oaspeti, prin usa cea mica, m-am uitat la coltul cu icoane si fotografii, m-am uitat in lada cu cele cateva hainute pe care le-ai pastrat, de cand eram copil. am probat rochiile de bal din dulapul negru, mi-am trecut degetele peste covorul cel mare, negru si aspru, cu trandafiri de lana de pe perete. m-am uitat dupa soba, sa caut gem si lapte acru si furnici.m-am intors in bucatarioara si m-am asezat pe patul inalt, langa soba. ma uit la tabloul cu fructe pe care l-ai pictat, vreau sa musc din felia de harbuz.ma ridic sa ma uit pe geam, din camera mare, sa vad cine e la poarta. tresaream de fiecare data cand se auzea scartaind, speram sa vina ei, de departe, de la iasi, sa ma vada.m-am dus in salita si-am pus scara, sa ma urc in pod. e subreda tare, n-ar trebui sa te mai urci pe ea, uite, se clatina in toate partile si cuiele sunt strambe!mi-a fost tot timpul frica sa ridic capacul de la pod, nu ma urcam daca nu era deja deschis. de sus vad raftul de deasupra usii de la intrare: pensule, borcane prafuite, cuie, usturoi.

in pod e cald, e uscat, miroase a menta si a grau, a faina. miroase a lana si a ulei, a vopsele si a lemn vechi. calc pe boabele galbene adunate in movile pe lutul uscat. ma duc in capat, unde nu e lumina, acolo se ascund toate comorile: papusi vechi, tablouri, scrisori din razboi, maruntisurile care ma surprind de fiecare data si pe care am mereu emotii cand le descopar: un ac de par, un pieptene de os cu dintii desi, o foaie ingalbenita cu niste desene de demult, stativele si razboiul de tesut demontat, sprijinite de lemnele acoperisului, culorile tale, cariocile mele vechi si uscate, borcanele mici, plicuri, cutii de toate marimile.

ma uit prin geamul mic si te vad in gradina, intinzand rufe pe franghie, sa le albeasca soarele la amiaza. vad puii de randunica in cuib, langa geam. daca le strici cuibul, ele aduc nenorocire.

vad padurea pe dealul din zare, vad lanurile galbene si verzi, cu randuri pieptanate si carari negre de pamant intre ele, vad drumul cu pietre si le aud scrasnind sub copite cand se intorc vitele de la pasune, seara.

te vad cum scoti apa din fantana, invartind coarba si sprijinind galeata de metal plina alaturi, pe pamant. buna ziua tanti, i-acasa fetita matale? vrem s-o luam cu noi la padure, la ciuperci. sa nu stai cu grija, ca avem si cainele.

revad furtunile de vara, cand ne ascundeam in casa noi amandoua, langa geam, si-mi spuneai povesti, sa-mi treaca frica de tunete. se lumina alb toata casa cand fulgera, si se zguduia pamantul cu noi si cu prispa, si ma gandeam ca peretii aveau sa se crape, sa ne acopere. clantaneau geamurile si se auzea ropotul ploii pe lutul gol in fata casei, pe tabla de pe streasina si in vana de metal pusa in colt, sa stranga apa. ne era frica, asteptam cuminti sa iasa soarele.

vad cerul negru negru de tot, asa cum il vedeam stand cu capul in poale la tine, noaptea, pe prispa, cand ma mangaiai pe par cu ulei de nuca, sa-l descalcesti. imi povesteai despre toate stelele. uite, carul mare. uite, steaua marinarilor. uite mai incolo si carul cel mic. uite calea laptelui. uite luna si c-o stea.. Luna si Costea, ma gandeam eu, punctul mic si alb de langa coltul de jos al lunii era Costea.

atunci mi-am dat seama ca cerul era o patura neagra si veche, plina de sparturi prin care ajungea la noi lumina zilei, de dincolo. acolo m-am gandit ca luna era o taietura ceva mai mare, facuta anume pentru noi oamenii, sa nu ne fie frica de intuneric noaptea.

te vad pe tine la gura sobei, aprinzand focul, facand turte cu branza, bors, compot de prune verzi, mamaliga, cartofi cu usturoi verde.

te vad culegand flori din fata casei.

te vad cu sapa pe umar, mergand apasat inaintea mea, pe drumul cu pietre. ma vad si pe mine, ajungandu-te din urma, cu mersul meu maruntel si cu sapaliga mea, de care ma tot impiedic.

te vad cum cosi flori si ciupercute, vrabii si ramuri pe panza alba cu tiv rosu. stau cu capul in bratele tale si ascult acul si ata impungand si trecand prin panza. mi-e atat de drag sunetul asta, am sa adorm cu el, ca atunci. pc!fffffffffffffffff! asa coseai. asa auzeam, era ca un fel de inima care se misca in doi timpi, pc si fffffffffffffffff..

am sa adorm la tine in poala, sa ma mai legeni inca o data pe picioare, sa-mi spui o poveste, sa te aud langa mine. hai, de ce nu ma faci mica, sa ma pui in buzunarul de la sort, sa ma iei cu tine peste tot pe unde mergi?

cu drag