până atunci revin la 16 decembrie 2007:

odă fără nume

Să cânte despre lume,

Despre viaţă şi despre pădure
iar muzica din Ea să se-ntrupeze,

din Ea să pornească dansul.

Ritmul să fie

paşii Ei

şi zbuciumul părului cu maci roşii

din cozile împletite pe tâmple.


Călcâiele să bată pământul

şi prin piept să răsune tobele,
să bată cu inima

şi cu pleoapele.


Să bată cu palmele aerul

şi-apoi să-l respire şi să-l strige.

Să-l facă să FIE.


Rochia de in largă să rotească Pământul ameţit

şi să-l dezvârtă până la ultimul cerc,

înainte de care totul stătea pe loc.


Zăpada şi petalele de măr

în părul Ei să facă o cunună.


În dansul Ei desculţ să deseneze

Viaţa şi Lumina.

Din zâmbet Ea să dea culoare cerului şi mării,

lanului şi muntelui, râului şi pietrei.


Ea să fie Tot şi fără dansul Ei nimic să n-aibă Vis.


Ea să plămădească stâncile şi văile,

din tălpile Ei goale să se-ntindă în pământ

rădăcinile a tot ce este Verde.


Din privirea Ei să înflorească toate petalele

şi din plânsul Ei să se scuture seminţele.


La poalele Ei să încolţească iarba

şi mieii să pască din ringul Ei de dans.

Ea nu doarme.

Ea şterge ziua şi noaptea,

alcătuind din Toate un Vis.
Ea nu ştie cuvintele.

Ea fără întuneric şi fără moarte va rămâne.
Ea nu ştie grijile şi dansul Ei este neintrerupt.


Ea nu cunoaşte frica

şi-n părul Ei sunt valuri numai de iubire.

În nebunie şi visare nu încap sfaturi,

nici ameninţări,

pentru că-n braţele ridicate

cu degetele desfăcute şi palmele albe stă Speranţa.

În dansul Ei rotit cu El se întâlneşte

fără să-l vadă sau să-l cunoască vreodată.

pentru că asemeni Ei, El Este.

În lumea Ei cu maci nimic nu-ncepe

şi nici nu se termină.


Ea nu-nţelege Timpul şi Aşteptarea nu există.

Nimic nu se întâmplă aşa cum nimic nu se destramă,

pentru că totul e iubire.

Cu toti copiii şi cu morţii,

cu cei ce vor veni şi cei care-au plecat

Ea păşeste în cerc.


Prin Ea se nasc şi-n Ea se-ntorc toate frunzele,

curcubeul şi stelele.


În părul Ei despletit îşi găsesc toate vietăţile mângâierea

şi Ea aduce somnul celor obosiţi.


Pe Ea o roagă oamenii să râdă-n hohot

atunci când au nevoie de Lumina.


În numele Ei, fără sa ştie, toţi coboară pleoapele o clipă

atunci când îşi amestecă trupurile.


În dansul Ei se unesc oamenii şi din visarea Ei se nasc toţi fiii.

Cu Ea se alină toţi atunci când părinţii lor coboară tăcuţi

sub primul pumn de ţărână.


Lângă Ea plâng toţi atunci când fiii lor se-ntorc în pământ

înainte de vreme

şi cu rochia Ei lacrimile lor se şterg.


În poala Ei se leagănă copiii fără nume

şi frica lor şi disperarea

la sânul Ei se pierd.

Anunțuri
până atunci revin la 16 decembrie 2007:

3 gânduri despre &8222;până atunci revin la 16 decembrie 2007:&8221;

  1. Un poem poveste, frumos scris, chiar prea frumos pentru timpurile noastre. nu am mai citit de mult prea mult timp ceva atat de clar. Ea e o zeita?

  2. adina hutanu zice:

    da, Ea este mereu altceva pentru fiecare, :) Daca ai vazut-o zeita, inseamna ca astazi Ea asta era. E o entitate magica, buna si frumoasa. Am eu fixatia cu Binele si Frumosul de la o vreme, pentru ca m-am simtit bombardata cu rautati in Real Life, oriunde ma uit in jur… caut universuri compensatorii, microclimate senine si Happy :)

Comentariile nu sunt permise.