Căutând-o pe Mariuşa (Mariuşa VI)


Ajunsesem să visez diferit fată de ceilalţi tineri de vârsta mea; altele erau libertăţile şi deliciile pe care mi le doream – altele decât berea şi compania zgomotoasă din jurul halbei. In plimbările mele mă opream să admir iedera de pe casele vechi evreieşti, care mă proiectau în poveste mai intens decât orice rochie roşie scurtă cu bulinuţe albe, vaporoasă, prin care se ghicea dunguliţa dintre fesele vreunei domnişoare.

Nu eram ca ei, îmi devenise tot mai clară diferenţa dintre noi, nu gustam bancurile porcoase decât în măsura în care mă făceau să râd expresiile şi mimica povestitorului, devenisem neatent la micimea lucrurilor din viaţa de zi cu zi, respiram un aer mai înalt, mai clar decât cel în care se zbuciumau amicii mei – pe care începusem să-i uniformizez, să-i văd ca pe-un decor dinamic al zilelor mele, prea putin interactiv, deşi destul de agitat şi gălăgios. Mă simteam spectator, venind şi plecând de la masă cu visele mele ascunse; ele îmi dădeau pofta de a trăi, ele erau de fapt ceea ce mă făcea să apar în ochii lor drept „om voios, plin de viaţă”.

Visam deja la Mariuşa, pe care n-o întâlnisem încă; picurau în mine clipele imaginate alături de ea, îmi doream – mai mult decât scânteia din prima perioadă a unei relaţii – obişnuinţa unui trai alături de ea, îmi era sete de siguranţă, de linistea dimineţilor, de ticurile şi de cuvintele „noastre”, de mărunţişurile în care ne-am fi refugiat la sfârşitul zilei.

Incepusem să nu mai gust cu prea mare interes poveştile şi axiomele emanate printre aburii de alcool – concluziile înţeleptului beat devenit sceptic – în ceea ce priveşte sexul opus. Nu m-am simţit în largul meu ascultând verdicte misogine despre femei – pe care (după un număr mai mare de halbe) amicii începeau să le categorisească după „platfusul fesier” şi forma sânilor, după miros, gust şi formă – ca pe nişte produse alimentare dintr-un depozit en-gros. Din fericire, în aceste momente de exuberanţă masculină, prietenii mei erau mult prea aprinşi în discuţie (şi în procesul acordării de note tuturor fiinţelor bipede purtătoare de sâni care treceau pe lângă terasă) pentru a mai observa dezinteresul meu. Nu mă simţeam nicidecum un trădător, ei rămâneau prietenii mei despre care înţelegeam şi acceptam faptul că preferă să nu viseze, probabil de teamă să nu le fie umbrită virilitatea. Mă gândeam că şi ei ar avea aripi, dar că nu le vor întinde niciodată în jurul mesei, în prezenţa partenerilor de băut – de fapt şi eu făceam acelaşi lucru.

Mă scuzam politicos şi mă ridicam să plec, profitând de pauzele în care se ciocnea al cincilea rând de beri, întorcându-mă în lumea şi în visele mele; după fiecare seară cu ei aveam nevoie să mă plimb, să respir aerul cuminte al cartierului de case cu grădini de trandafiri şi hamac sub foişorul de viţă-de-vie, să mă întorc „acasă”. Mi se făcea dor să merg pe jos, închipuindu-mi agăţată de braţ o Mariuşă îndrăgostită care-mi arăta de cealaltă parte a străzii, cu gesturi de copil fericit: „uite, Franz, casa aceea îmi place nemaipomenit de mult!”

Mi se făcea dor să mă întorc la viata mea, să mă plimb pe aleea cu tei şi case, scăldându-mă în simplitatea dulce din gesturile femeii închipuite, în luxul de a fi ajns la o rutină tandră alături de ea la bătrâneţe, rătăcindu-mă printre micile noastre cuvinte repetate atât de mult încât au căpătat un alt sens – un inţeles ascuns, cunoscut numai de noi doi. Abia aşteptam să mă întorc în mine, căutând-o pe Mariuşa.

Căutând-o pe Mariuşa (Mariuşa VI)

Un gând despre &8222;Căutând-o pe Mariuşa (Mariuşa VI)&8221;

Comentariile nu sunt permise.