Sobiţa mea, Mariuşa (Mariuşa II)



image link

Am fost ieri cu Mariuşa la piaţă; nu mai mersesem demult pe undeva împreună. Obişnuiam să alergăm tot Copoul la deal şi la vale, ne opream numai să ne sărutăm atunci când nu trecea nimeni pe lângă noi şi iar porneam.

Acum coborâm din tramvai şi ne sprijinim unul de altul: ea e umbrela mea de dantelă iar eu sunt bastonul ei de fildeş. Cînd i-am spus asta nu a râs deloc, s-a întristat.

Mi-a spus Mariuşa într-o zi – cu foarte mult timp în urmă, că ea nu vrea să mai trăiască fără mine, propoziţie care la momentul acela mi s-a părut dramatică, împinsă spre absurd, teatrală. Nu am înţeles ce voise să spună cu asta până azi. Mă gândisem în fel şi chip, reinterpretasem ceea ce mi-a spus.. ţin minte că am ales varianta „hai să locuim împreună”.

Abia astăzi am ştiut ce a vrut ea sa spună acum cinci vieţi, abia astăzi – când am înţeles că ea e umbrela mea, abia astăzi când eu mi-am dat seama că sunt bastonul ei.

Am fost la piaţă şi am luat-o de mână; ce dor îmi era s-o ţin de mâna! Întotdeauna am iubit palmele ei; eşti o sobiţă Mariuşo – aşa îi spuneam, lângă tine se moare de cald şi se transpiră precum caii, lângă tine nu se poate sta îmbrăcat, abia când ajung pe burtica ta rece şi-mi pui palmele fierbinţi peste urechi, abia atunci mă simt în largul meu.

Mariuşa merge încet, apăsându-se pe braţul meu, pentru că eu sunt bastonul ei elegant pe care îl admiră lumea. Eu îi dau farmec, e încântătoare pentru că ea e Mariuşa, pentru că are un baston care i se potriveşte de minune, sculptat anume pentru ea…

Aseară m-a întrebat: „oare noi mai avem timp?” M-am uitat la ea şi n-am stiut ce să-i răspund. Am avut puţin timp până acum, m-am gândit. Am facut din el de toate, aşa cum faci dintr-un singur pui cinci feluri de mâncare: şniţele – din piept, ciorbă – din oase, piele, spate şi gât, pârjoluţe din carnea ciugulită de printre coaste, pui cu smântână din pulpe, răcituri din aripi, cap, gheare..
Văzînd că nu răspund, mi-a tras faţa cu mâinile mai aproape şi mi-a spus: „tare eşti prostuţ, se vede că ţi-au trecut toate năzbâtiile prin minte! Am vrut să spun: mai avem timp să ne plimbăm un pic şi să ne luăm o îngheţată înainte de telejurnal?”

Mariuşo te iubesc atat de mult, nu-mi ajung vieţile astea să mă satur de tine, nu-mi ajung deloc… De asta mă-ntristez, pentru că nu ştiu nici eu cum să mai trag de ele, cum să le mai întind fără să bată la ochi îngrijorarea mea, fără să te întristez şi pe tine. În fiecare zi ai ştiut cum să-mi faci poftă să mă trezesc şi să te văd.

„Eu cred ca noi suntem iar copii”, mi-ai spus zilele astea. Mă uitam la tine cum tăiai meticulos un pui, cum alegeai pielea de pe el, cum tăiai legumele şi te bucurai să le aşezi în forme ciudate pe lemn: desenai flori din ceapă roşie cu mijlocul din felii de morcov şi frunzele din pătrunjel. „Putem face tot ce vrem”, ai mai spus, „hai să ne întoarcem diseară pe dealul nostru, sub nuc, să ne uităm la stele, să-ţi spun povestea cu cerul care e o patură veche plină de spărturi; lasă-ţi capul pe mine, vreau să te dezmierd şi să-mi ascund limba după urechea ta şi tu să mormăi spunându-mi: Mmmmmariuşă obraznică!”

Mi-e dor de Mariuşa mea din copilărie, de Mariuşa mea închipuită, visată, căutată şi iubită sub nuc, de Mariuşa pe care mi-am dorit s-o găsesc în patul meu toată viaţa şi s-o dezvelesc prin somn în fiecare noapte, s-o trezesc şi să mă înfăşor cu ea, să mă frigă şi să-mi răcoresc obrajii pe burtica ei rece..

Sobiţa mea, Mariuşa (Mariuşa II)

Un gând despre &8222;Sobiţa mea, Mariuşa (Mariuşa II)&8221;

Comentariile nu sunt permise.