Luluţ

Luluţ te-am visat..
ameţeai, erai trist..
m-am speriat când ţi-ai pierdut echilibrul şi te-ai agăţat de genunchii mei..
mă uitam surprinsă la tine (să fie vreo 20 de ani de când ne-am văzut ultima dată?)..
nu te-ai schimbat deloc..
doar că în clipa în care ai ameţit, am văzut cum luminiţa din ochi ţi s-a stins pentru câteva secunde, ai devenit alb de tot sub masca de smântână, bujorii vopsiţi păliseră şi ei..
mi s-a facut frică, nu ştiam că păpuşile se pot îmbolnăvi.. eu te vindecam tot timpul când ne jucam, chiar dacă nu aveai nimic…
„nu se mai joacă nimeni de-a doctorul cu mine” mi-ai spus, „de asta cred că sunt bolnav..”
vreau EU să mă joc Luluţ..
ce te doare?
vrei un ceai din frunze de plop, ca pe vremuri?
vrei să te intinzi?
să-ţi fac patul?
am atât de multe să-ţi povestesc..
abia aştept să te simţi mai bine, să stăm de vorbă..
mi s-a oprit inima şi am ingheţat când am văzut cum ţi-a fugit scânteia din ochi.. să nu mai faci aşa ceva..
ce dor mi-a fost de tine!
nu mai pleca, Luluţ..
hai să cantăm, mai ştii melodia noastră?
mmmm mmm, mm, mmmmmmm…
stai cu mine, suntem tare singuri..
Luluţ