6:50 a.m. scriu cu pixul in carnet:

prefer sa nu mai scriu despre vise. au devenit prea frumoase si nu cred ca mai pot interesa pe altcineva in afara de mine.
am oservat ca in fiecare zi se iveste cate un moment in care ma gandesc: „am gasit ce cautam, am obtinut ce urmaresc, am terminat ce am inceput.”
nu e un exercitiu, ci o concluzie. mi se poate intampla sa ajung la ea in timp ce beau cafeaua ( „am vrut o cafea, si-acum o beau, lucru care ma face fericita in momentul asta”), in timp ce inchei o bucata din lucrul pe care il impletesc („am vrut sa termin papucul asta astazi, si ultimul rand la care tocmai lucrez ma face sa ma simt foarte multumita”), in timp ce dau ultima pagina a unei carti („mi-a placut cartea asta, ma bucur ca am avut timp s-o termin”), in timp ce vad un film cu mama („demult voiam sa vada si ea filmul asta, eram sigura ca avea sa-i placa, ma bucur ca stam si ne uitam la el impreuna”) si alte multe multe mini-satisfactii, care-mi cladesc ziua, de dimineata pana seara.
desi suna artificial, jur ca sunt ganduri spontane, sclipiri marunte ale constiintei de sine, in care imi dau seama si am ocazia sa recunosc ca-mi place tot ce fac. simt ca pe masura ce imi tes zilele din mici lucruri care ma bucura, ma apropii tot mai mult de ceea ce vreau eu de fapt de la mine: echilibru.
urmarea acestor ganduri este faptul ca ma simt mult mai aproape de scopul meu final, mai impacata cu mine si cu ceilalti.
vreau sa recunosc aici ca nu mi s-a intamplat foarte des in trecut sa am timp sa recunosc fata de mine ca sunt fericita, ca am unele momente in care o pereche de aripi ar fi absolut inutila.
cred ca echilibrul vine tocmai din minimele si maximele prin care trec de-a lungul unei zile. pentru ca monotonia si uniformitatea se pare ca nu sunt facute pe masura mea. probabil ca asa sunt eu, poate ca asa trebuie, sa ma bucur si sa ma supar, si din asta sa culeg invatatura, sau concluzia, sau urmarile, si abia ele sunt echilibrul pe care il caut.

6:50 a.m. scriu cu pixul in carnet:

autoportrete cu: sictir, cafea, cravata.

a sa fiu eu sincera. it’s me again. plictisitoarele poze cu mine, alea de umplutura. nu fiindc-as fi frumoasa. ci fiindca asa vreau eu: sa pun din cand in cand aici poze cu mine. fiindca e blogul meu si trebuie sa se inteleaga treaba asta.

nu ma intereseaza daca o sa ma vedeti peste o saptamana. nu astept comentarii despre pozele astea. de fapt am si scos optiunea cu pricina de pe blog.
nu-i o colectie de poze cu mine. nici nu-mi mai testez aparatul, pentru ca am invatat deja cam tot ce poate sa faca. nici nu ma mai joc in photoshop.
nici nu vreau sa imi numarati ridurile si cosurile. nici sa-mi spuneti daca am strabism. nu vreau sa imi spuneti ca seman cu nu stiu cine.
imi monitorizez cresterea parului. ma fotografiez, deci exist.
am o cravata misto, negru cu gri si cu agrafe si lanturi. mi-am dat seama cand am ajuns acasa, dupa ce o cumparasem, ca are desenat pe ea un craniu si poarta inscriptia „punk revolution”. chestii care nu ma entuziasmeaza deloc.
am un sampon care-mi face parul mult prea moale si mult prea pufos si asta ma enerveaza.
am o cana de cafea foarte faina. e verde inchis, cam ca acele de brad. voi nu puteti vedea chestia asta din fotografiile alb-negru. evident, cana e plina. beau cafea.
ma uit in stanga si-n dreapta. vreau sa inteleg in ce parte sa ma uit ca sa par mai interesanta. cred ca spre stanga.
iso e mare, 800 sau 1600, nu mai tin minte si nici n-am chef sa ma uit la properties. diafragma e cam pe la f/13 si expunerea e lunga, vreo cateva secunde cred. nu trebuie sa ma misc deloc atata timp cat palpaie beculetul ala. si nici dupa ce se opreste, vreo 6 secunde. nu-i greu, numai ca nu stiu in ce parte sa ma uit. am folosit trepiedul. pe el scrie „moonlight 2466” si e maro.
am doua poze pe care le-am numit „mother teresa” 1 si 2. nu stiu exact de ce, probabil fiindca mi-am confectionat pentru ele o privire „blajina”.
cuvantul asta ma irita: „blajin”.
n-am fost niciodata la blaj, dar am impresia ca s-a intamplat ceva acolo, vreo proclamatie, parca asa citisem in cartile de istorie mai demult. numai tin minte. am sa ma uit pe google.
imi rod unghiile si nimic n-o sa ma convinga vreodata sa nu mai fac asta. probabil n-am sa ma las decat daca se va descoperi ca sunt cancerigene.
autoportrete cu: sictir, cafea, cravata.