izopren psihosomatic

in zile ca cea de azi cred ca:
oamenii sunt frumosi asa cum sunt. de ce sa-i cunosc mai bine si sa incerc sa vad inauntrul lor?
stand pe iarba, in gradina, incep sa seman cu ei.
atunci cand stam de vorba sunt si eu om.
in restul timpului nu sunt decat o lentila care transforma si care judeca.
ma iau de brat si ma roaga sa le spun. de unde stiu ei ca as avea ceva de spus?
ma intreaba lucruri si le raspund vorbe. ma joc cu ei de-a cuvintele si ei rad. imi place cand ei rad. de mine sau de cuvintele mele. rad si eu odata cu ei.
ii inteleg si nu vreau sa-i cunosc. daca merg mai departe de rasul lor, inauntru, ei se schimba. vor sa-mi spuna Povestea. iar eu nu vreau sa-i ascult. nu vreau sa intru acolo unde stiu ca nu voi mai gasi cuvinte.
imi place sa-i vad si sa-i intalnesc, dar nu sa-i descopar. le sta bine asa, acoperiti cu imaginea pe care o plimba prin lume.
nu vreau sa stiu cat au dormit si ce-au visat. nu-mi place sa-mi spuna ce au de gand sa faca maine.
cafeaua e frumoasa pentru ca dureaza putin si ei nu reusesc sa strecoare in ea lucruri mari. imi ajunge sa stiu ce zahar prefera, sa aflu cum rup pliculetul si cum asaza lingurita pe masa dupa ce au amestecat zaharul in cafea.
imi place sa vad gesturile lor simple, cele pe care le poate observa oricine. nu vreau sa descopar cum descuie usa si nici cum se spala pe maini.
imi place sa stau cu ei in gradina, sa inteleg cum ii orbeste soarele si ei inchid un ochi, stramband din nas. vreau sa ma uit cum le misca vantul parul incoace si-ncolo si-n toate partile, imprastiindu-le suvitele prin aer si pe umeri.
atat.
izopren psihosomatic