vorbe

oare mie cum imi este? hm?

m-am obisnuit in 5 ani sa tot raspund automat: „plec pentru ca trebuie, dar o sa ma intorc”. TREBUIE asta e un zmeu, un deltaplan, de care ma agat, sa pot pleca. de fapt nu trebuie, eu am ales sa tot plec astfel incat sa am de unde ma intoarce, apoi sa vin in tzara, ca sa am iarasi de unde pleca. si tot asa. un fel de grafic geometric al lui sinus.

EU aleg sa plec, datzi vina pe mine, si nu pe acel „trebuie”. nu e vina lui! e a mea, si nu e o vina, e o alegere.. plec pentru ca in felul asta ciudat eu imi construiesc ceva, sa ii spunem „viata”. mai bine zis, imi construiesc speranta ca imi voi putea construi o viata.

cum crezi tu (adica voi) ca plec de fiecare data? oare cum sunt eu de la iasi pana la bucuresti? oare cum reusesc sa stau pe scaun, avand in mine toate cuvintele voastre, toate privirile si toate imbratisarile? nu v-ati gandit niciodata ca imi vine sa nu mai plec? uneori n-as mai pleca! uneori pana la Nicolina nici nu ma asez pe scaun in tren, stau in picioare si ma gandesc sa cobor la prima statie, cat inca se mai poate. m-as intoarce fugind! si asta nu doar din cauza cuvintelor care mi se strang in jurul tamplelor.

cum pot, cum pot?

uite-asa, dedesubt, sau poate deasupra tuturor lucrurilor, sunt convinsa de fapt sa plec. probabil ca nu reusesc sa plec definitiv, si de asta ma tot intorc. asa sunt eu, sunt aici si acolo in acelasi timp, si in ambele parti imi lipseste cate ceva.

„aici” traiesc si pun caramizile una peste alta, aici imi fac de lucru, aici invat, aici nu pot sa dorm, aici lucrez, aici cresc, aici mi-e dor de voi.
„acolo” in schimb nu pot avea decat ceea ce gasesc, ceea ce las atunci cand plec, ceea ce incerc sa nu pierd cata vreme sunt „aici”, „acolo” insa nu pot sa construiesc nimic, acolo nu pot avea ceea ce am aici.

aici nu pot avea ceea ce am cand sunt acolo.

si imi trebuie amandoua deopotriva. asa ca vin si plec, pentru ca eu le vreau pe toate.
pentru ca eu nu fac compromisuri. daca le fac, inseamna ca ele sunt pedepse, nu alegeri.

iata de ce mi-e greu. pentru ca imi este.
asa, ca sa stiti si voi..

– „as vrea sa te fac mica la loc, si sa te tin in buzunar, sa te iau cu mine”, imi spui. „de ce mai pleci? nu ti-e greu sa tot pleci atata? de ce nu ramai aici, ca tare mi-e dor de tine”.

– „sa vii inapoi la mine! acum ca m-am obisnuit din nou cu tine aici, iarasi pleci! nu mai pleca!” imi spune.

– „pana cand ai sa tot pleci?”

– „n-am sa ma obisnuiesc niciodata cu faptul ca ai plecat. desi vii inapoi, eu nu reusesc sa tin minte decat momentele in care trebuie sa pleci si ne luam ramas bun. eu nu mai pot. as vrea sa vii odata si sa ramai, sa nu mai pleci. sa ma satur de stat cu tine.”

– „ooooof iar pleci?”

– „ei, lasa ca vii tu inapoi si nu te mai las sa pleci!”

vorbe

6 gânduri despre &8222;vorbe&8221;

  1. Anonymous zice:

    of Doamne, tu chiar te rupi in doua. nu stiu cum reusesti. eu n-as putea. mi-as pierde mintile! cred ca n-as fi plecat de la inceput. as fi ramas in tara noastra, buna, rea, cum e. dar n-as fi putut sa imi las in urma oamenii dragi, sa ii vad doar in vacante. bine de tine ca tu poti. esti strong-minded…

  2. Anonymous zice:

    of Doamne, tu chiar te rupi in doua. nu stiu cum reusesti. eu n-as putea. mi-as pierde mintile! cred ca n-as fi plecat de la inceput. as fi ramas in tara noastra, buna, rea, cum e. dar n-as fi putut sa imi las in urma oamenii dragi, sa ii vad doar in vacante. bine de tine ca tu poti. esti strong-minded…

  3. adina hutanu zice:

    probabil ca toti facem la fel. plansul e un fel de-a sta cu tine insuti. nu dintre cele mai vesele, insa..

Comentariile nu sunt permise.