sa-mi aduc aminte:

dupa multa vreme abia am indraznit sa ma opresc si sa ma uit in urma. el nu mai era acolo. m-a urmarit probabil destul timp, desi numai cu privirea. cand a vrut, cand n-a mai vrut, a mai facut doi pasi dupa mine, sa nu ma piarda de tot, sa nu dispar, sa nu fug prea departe. si-atunci cand poate a vrut, n-a mai fost nimeni acolo sa-l asculte. am uitat sa il intreb ce mai face, daca mai exista.

erau pe-atunci vremurile lui „niciodata” si-ale lui „intotdeauna”. fioroase vremuri, cu somn adanc, fara vise, din care ma trezeam in pozitia in care ma culcasem, cu tot corpul adunat in jurul inimii, pe care o strangeam asa toata noaptea, sa nu plece, sa nu plece.

o inima ca o lopata, de care ma agatam ziua, sa nu cad. o infigeam in mine si sapam cu ea, dadeam la o parte lucruri grele. ea se opintea, nu voia s-alunece mai adanc.

seara se facea mica de tot, o inima cat o moneda. si eu eram copilul care-o gasise. copilul singur cu moneda lui. pentru banutzul acela copilul si-a vandut tot ce-a avut. cu atat s-a ales. plangea cu banul in mana, mult, mult. un ban micutz, care nu stia sa zornaie.

tineam inima aceea in pat, multe ore pe zi. stateam cu ea. o leganam, sa stie ca sunt acolo. o leganam des, pentru ca ea nu mai voia sa se legene si as fi murit. eu voiam tot, ea nu mai voia nimic, decat sa doarma.

imi aduc aminte ca aerul din mine si din jur era disperat, exasperat; si nu mai mirosea a nimic; nu se mai auzea decat un glas, spunand mereu acelasi lucru. numai mie si numai in mintea mea. gandeam numai litere si cuvintele nu se mai formau; desenam numai linii care nu se intalneau nicaieri; nu era gol, n-a fost gol. a fost mult.

ma intristeaza sa ma uit acolo si sa ma vad pe mine de atunci, leganand strans la piept un eu mic, in fiecare seara, plangand cu el, incercand sa il conving sa existe.

ce multa otrava, un degetar in fiecare zi. nu-si facea niciodata efectul. nu aveam niciodata curaj sa beau si portia de-a doua zi.

otravirea lenta a dus la plutire si la visare. nu stiu cand am uitat sa mai beau inca un degetar. pur si simplu am uitat sa ma mai ingrozesc. am avut dintr-o data altceva de facut: sa ma odihnesc. sa-mi dau seama ca eram tot eu. ca nu plecasem nicaieri. ca am supravietuit. ca am reusit. ca am o viata chiar frumoasa. ca stiam sa rad si ca nu o mai facusem demult.

nu ma uit incolo, spre urmele mele, decat foarte rar. m-am mai uitat prin martie, cred. ma uit acum, pentru ca vreau sa-mi fie mila de copilul cu moneda stransa-n pumn. vad ca nu mi-e mila. mi-e drag.

ii spun: copilas, tu ai mai crescut. si banul tau odata cu tine.

il imbratisez si-i spun sa nu ma uite, ii spun ca desi el inca nu crede in nimic, urmeaza sa ii fie mai bine. ii spun, pentru ca eu stiu. ii spun sa nu piarda banul, pentru ca de el depinde tot ce are sa urmeze. ii spun sa isi aduca aminte ca stie sa se joace. ii spun sa incerce sa ma caute, sa vina dupa mine, sa ne jucam cateodata impreuna.

acum e aici, il cunoasteti. scrie despre oamenii mari, despre jocuri, despre lume, despre iubire. traieste si ii place sa traiasca.

ceea ce nu a mai facut pana acum a fost sa scrie despre el, despre vremurile in care se legana cu banutul lui in mana. asa ca am scris eu despre el astazi. el a implinit un an.

Anunțuri
sa-mi aduc aminte:

10 gânduri despre &8222;sa-mi aduc aminte:&8221;

  1. Anonymous zice:

    bai eu tot nu inteleg cum poti sa scrii atat de diferit de la o zi la alta. iese uneori o tristete infinita din povestile tale! asta despre cine mai era? sau e inventata de tine?

  2. Anonymous zice:

    bai eu tot nu inteleg cum poti sa scrii atat de diferit de la o zi la alta. iese uneori o tristete infinita din povestile tale! asta despre cine mai era? sau e inventata de tine?

  3. adina hutanu zice:

    hehe. izbucnesc povestile din selful meu cameleonic, histrionic. ma joc, ma joc. daca e scrisa de mine rezulta ca e gandita de mine, rezulta ca e povestea mea. blogul asta nu e un ziar tabloid in care sa „bag” personaje reale surprinse de paparazzi. ma inspir si eu de pe undeva, dar nu cred ca te intereseaza sursa reala. daca arghezi ar fi scris intre paranteze sub fiecare poezie „asta-i despre Geta” sau „asta-i despre vecina de vizavi”, nu cred ca ti-ar fi schimbat cu ceva ce-ai simtit cand ai citit-o. eu aici scriu, nu dau lamuriri, ca nu-i gazeta. nu e un jurnal, desi ar putea fi considerat un fel de jurnal.. e „un fel de ceva anume”, ca sa zic asa. :))mersi de vizita si de lectura oricum!

  4. Adina zice:

    hehe. izbucnesc povestile din selful meu cameleonic, histrionic. ma joc, ma joc. daca e scrisa de mine rezulta ca e gandita de mine, rezulta ca e povestea mea. blogul asta nu e un ziar tabloid in care sa „bag” personaje reale surprinse de paparazzi. ma inspir si eu de pe undeva, dar nu cred ca te intereseaza sursa reala. daca arghezi ar fi scris intre paranteze sub fiecare poezie „asta-i despre Geta” sau „asta-i despre vecina de vizavi”, nu cred ca ti-ar fi schimbat cu ceva ce-ai simtit cand ai citit-o. eu aici scriu, nu dau lamuriri, ca nu-i gazeta. nu e un jurnal, desi ar putea fi considerat un fel de jurnal.. e „un fel de ceva anume”, ca sa zic asa. :))mersi de vizita si de lectura oricum!

  5. Anonymous zice:

    zici ca nu-i gazeta, dar stiu ca unele lucruri pe care le povestesti s-au intamplat exact asa. ma gandesc ca poate de fapt toate sunt adevarate, numai ca eu inca n-am aflat despre unele dintre ele. ai un stil sa povestesti! ce-i real pare fantastic si invers.. si mai lasa in neguri vrenurile de anul trecut, daca tot nu te mai afecteaza, de ce vrei sa iti tot aduci aminte?

  6. Anonymous zice:

    zici ca nu-i gazeta, dar stiu ca unele lucruri pe care le povestesti s-au intamplat exact asa. ma gandesc ca poate de fapt toate sunt adevarate, numai ca eu inca n-am aflat despre unele dintre ele. ai un stil sa povestesti! ce-i real pare fantastic si invers.. si mai lasa in neguri vrenurile de anul trecut, daca tot nu te mai afecteaza, de ce vrei sa iti tot aduci aminte?

  7. adina hutanu zice:

    anonim nr2: nu e despre manuel, e despre mine.anonim nr3: dupa cum am zis alta data, „era odata ca niciodata o poveste, pentru ca daca n-ar fi nu s-ar povesti”.. toate pornesc de la ceva si toate sunt supuse metamorfozei intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin. ambiuguizare.. sau poate nu :).. visele si lucrurile care se intampla la lumina zilei pentru mine sunt reale in aceeasi masura.

  8. Adina zice:

    anonim nr2: nu e despre manuel, e despre mine.anonim nr3: dupa cum am zis alta data, „era odata ca niciodata o poveste, pentru ca daca n-ar fi nu s-ar povesti”.. toate pornesc de la ceva si toate sunt supuse metamorfozei intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin. ambiuguizare.. sau poate nu :).. visele si lucrurile care se intampla la lumina zilei pentru mine sunt reale in aceeasi masura.

Comentariile nu sunt permise.