Miezul Noptii

despre ce anume nu mai ai rabdare?
si de ce esti tu asa de agitat?
eu abia astept sa te aud un pic, sa mi se para ca esti mai aproape si-mi spui ceva la ureche.
oare de ce m-am gandit la ceva negativ cand ai zis ca nu mai ai rabdare?
de fapt nu am zis bine, ca nu „m-am gandit”, ci am simtit ca si cum te-ai fi referit la ceva rau si nu stiu la ce.
cateodata cand spui cate ceva mi se intampla sa simt de parca urmeaza sa deschid un sertar.. si in sertar nu stiu ce voi gasi, dar presimt ca e ceva care o sa ma muste de fatza cand ma voi uita inauntru. si ma supar eu pe mine cand patesc asa, ma enerveaza cand simt asa, un fel de frica de ceva anume, despre care nu stiu ce e.
am un fel de a ma teme cateodata, asa.. preventiv, nu stiu cum sa zic.. ma tem dinainte sa stiu daca am de ce ma teme. si-atunci incep sa ma gandesc: de ce ma tem oare? si negasind un raspuns, incepe creierul sa inventeze scenarii care mai de care mai negre si fabuleaza el negricios despre lucrurile care ar putea sa se intample.
si-atunci fug la calculator si scriu povesti despre creaturi fantastice care mananca mercur si scuipa bolovani aprinsi, si au ochii facuti din otrava..
scriu povesti in care inventez ceva de care mi-e frica, de multe ori ceva grav.
din cauza asta, cand vad ca fabulatiile mintii mele nu se intampla, ma bucur precum un copil mic atunci cand vine ma-sa si-l ia in brate..
cand ai spus ca nu mai ai rabdare, am inceput sa macin in minte o mie de vesti sumbre, la fel si cand ai zis ca ai o stare de melancolie fara a fi focalizata pe ceva anume..
pentru mine de cele mai multe ori Nestiutul si Necunoscutul, la fel ca si Neintelesul, au un halou de ceva negativ, de ceva care oricum se va intampla si va fi ceva rau, de Fatalitate.. evident, eu nu voi putea face nimic in legatura cu asta..
si imi urasc mintea atunci cand se gandeste in felul asta!
imi sperie copilul de 5 ani, care e tot acolo, in mine..
el vrea lumina, vrea sa se bucure de lucruri mici.. si in aceeasi masura se teme de lucrurile pe care nu si le poate explica..
e un fel de teama pe care o aveam de „Miezul Noptii” cand eram mica, stiind foarte bine ca el este doar o ora, si nu o persoana..
ti-am spus povestea asta? cu Miezul Noptii?
intr-o seara nu reuseam sa adorm, si ma tot foiam in pat. a venit mama si a zis: hai, adormi odata, ca vine miezul noptii si tu esti inca treaza!
ea a spus-o pe jumatate adormita si nu avea absolut nici o intentie sa ma sperie.
eu, nestiind ce era Miezul Noptii, l-am transformat in teroare.. Miezul Noptii era un „ceva” care urma sa vina si daca in momentul in care venea eu as fi fost inca treaza, avea sa se intample un fel de apocalipsa..
si mi se intamplau prin cap niste imagini extreme, suprarealiste..
am fost un copil suprarealist!
si mi-e ciuda pe mine cand vad ca uneori la fel sunt si acum!
da-mi un obiect fara forma si eu iti spun despre el o poveste intreaga, il fac sa devina cea mai veninoasa creatura de pe fata pamantului, cutia pandorei, ou de balaur.. ca sa descopar ca era o bucata de miez de paine, si m-am speriat degeaba
am o doza mare de fantastic in mine. sunt fantastica! :) atat despre lucrurile bune, ele devin Binele cu B mare, iar cele pe care nu le inteleg sunt dusmanii mintzii mele.. si ma strang de tample pana cand ma doare toata pleiada de povesti din creier.
asa ca te rog eu sa imi povestesti tu mie..
despre ce nu mai ai rabdare?
si despre ce esti melancolic atunci cand esti?
si despre ce ti-e dor cand ti-e dor de ceva si nu stii ce e?
te rog sa incerci macar sa-mi explici, sau daca nu, macar sa imi spui ca lucrurile astea nu sunt „ceva rau” asa cum vrea mintea mea sa imi sugereze.
spune-mi, te rog, zi-mi ca Miezul Noptii e la fel ca Miezul Nucii si ca Miezul Zilei si ca nu are nimic rau in el.. e doar un miez.. si nu e miezul iadului..
asta daca ai inteles ce am incercat eu sa iti spun aici..
Anunțuri
Miezul Noptii

4 gânduri despre &8222;Miezul Noptii&8221;

Comentariile nu sunt permise.