the park

Anunțuri
the park

Nichita Stanescu

Îmbrăţişarea

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Nichita Stanescu
Presimt
Presimt ca o sa am o zi cam proasta.
Din cat greu fost-a, este cel mai greu.
Dealtfel, zarea va ramane-albastra
Si Streangul maine fi-va curcubeu.
Spre mine ma deschid ca o fereastra
In care sta pe ganduri Dumnezeu.
Si iata vine pasarea maiastra
Si pasarea aceasta sunt tot eu.
Fragila-alcatuire si capcana,
Las corpu-acesta unei alte flori.
O voi privi, cu lacrima-mi, din nori,
Desi, vii prea devreme, tu, dojana…
Si cui sa-ncredintez aceasta pana?
Cum sa te iau, durere, sa nu dori?

Marin Sorescu – de duminica

Am vrut să mă schimb
Am vrut să mă schimb pe unul mai bun,
L-am căutat cu lumânarea,
Înalt ca bradul, curat ca floarea,
Şi care noaptea să doarmă tun.

Ce, cu mândrie să-şi zică: unul
Ca mine-n lume nu mai există.
Frumos, cu educaţie ateistă,
Poţi să îl cauţi să tragi cu tunul.

Ce bine! Ce bine! Ce bine!
Şi, pe de altă parte, vai ce păcat!
Nimeni n-a vrut să se dea pe mine
Şi de-aceea am rămas neschimbat.

Marin Sorescu – de duminica