retragerea

Vorbeam asta noapte cu amanta lucruri tare frumoase.. despre timp si despre spatiu, despre raspunsurile tuturor dilemelor care sunt de gasit numai in noi insine, nicidecum in ceilalti sau in lucruri din exterior, vorbeam despre oameni, despre gandurile lor..
Multa vreme am avut senzatia ca traiesc doua vieti separate, definite de doua cuvinte: „aici” si „acolo”, delimitate temporal prin alte coduri „vacanta” si „restul anului”, si spatial distantate de circa 2000 km; multa vreme, adica 4 ani.. dupa care incep in sfarsit sa vad ca cele doua cuvinte nu inseamna nimic, si ca eu sunt eu oriunde m-as duce sa traiesc, nu conteaza pentru cat timp. Lipiciul din suflet nu e aderent in mod special locurilor, ci mai ales persoanelor pe care le las, le caut, le gasesc, le vad, sau (cel mai mult) NU le vad.
Imi spunea ca ar fi frumos ca maruntisurile din fiecare zi sa nu mai aiba atata putere asupra noastra incat sa ne alunge starea de liniste interioara, de „let it go” si „let it be”.. in spatele fiecarei zile traite ca piesa puzzle dintr-un mare Tot nu trebuie sa ne pierdem printre ganduri si lucruri urgente.
Oamenii nu sunt numai animale, dar animalul din jurul sufletului uita de scanteia divina pe care o are. Oamenii muncesc, isi fac „datoria”.. datorie fata de CINE? Ce voi duce cu mine din toate astea acolo unde merg? notele? proiectele? formulele? banii? lucrurile pe care mi-am permis sa le cumpar si cele dupa care am tanjit? nu cred. Si-atunci de ce fugim toti cu atata disperare dupa lucrurile mici? De ce ni se par indispensabile? De ce nu reusim sa oprim gandurile din cand in cand, si sa mergem intr-o.. retragere. Nu ma refer la izolare, la sihastrie. ci la o retragere din haosul asta impus de ritmul lumii, si pe care toti il respecta, orbi, frustratzi, nervosi, indepartandu-se tot mai mult de ceea ce de fapt conteaza.
 

Eu [*] vorbind cu Amanta [@]:

@ poate ca toate lucrurile astea nu sunt intamplatoare. poate astea sunt ca sa crestem noi. sa invatam ca si spatiul, ca si timpul, sunt lucruri relative. sa invatam ca tot universul porneste de fapt din noi. si ca toate astea sunt lucruri mici, daca stim cum sa le privim.
* eu mi-am dat seama ca fiind aici.. cu cat ma afund mai tare intr-o chestie cand incerc sa o rezolv cu atat ma limitez si ma inchid.. si ma iau paranoile.. si depresiile. bine, toate astea sub marele semn al faptului ca nu stiu exact where i belong.. unde e viatza mea de fapt.. nu ma simt atasata unor locuri, ci persoanelor.

@ el imi spune sa vad the big picture. sa nu ma pierd in detalii. astea sunt lucruri care trec. sunt teste mici, care ne ajuta sa crestem. si trebuie sa invatam si ca totul se leaga, nu-s separate. chiar daca par taaaaaaaaaaaaare diferitre. si trebuie numai sa deschizi ochii, ca sa vezi. ce simt io ca tre sa invat acum mai important e ca raspunsul la toate intrebarile vine din mine.
* asta incep si eu sa imi dau seama de la o vreme, exact ce spui tu.

@ adica nu mai trebuie sa cauti rezolvarea in exterior, ci in tine. chiar si atunci cand esti trista ca n-ai cu cine sa iesi acolo, chiar si atunci raspunsul e tot in tine. […] mi-a zis acum vreo doua zile ca oamenii au uitat sa vorbeasca cu sufletul lor, de asta se simt singuri….am uitat ca in primul rand ca putem sa vorbim cu Dumnezeu….si de asta cautam pe altii.. asa intelegi ce greu e de fapt sa te schimbi PE TINE. […] si e greu la inceput, dar ai momente in care simti niste lucruri, si primesti niste semne… si iti dai seama ca nimic nu SE INTAMPLA, ca totul asa trebuie sa fie si are un scop, totul se inlatuieste ca sa te ajute sa cresti.

* ma sperie sa ma gandesc.. pt ca inevitabil creierul se intreaba „and then what?”

@ ei, uite asta e cel mai greu….
* .. mintea se teme sa se gandeasca spre ce se indreapta.. se teme de ceea ce nu cunoaste.

@ ca trebuie sa iti invingi mintea si EGO-ul; cand invingi mintea, nu mai gandesti, ci SIMTI. nu mai esti limitat de ceea ce STII.
* asta era ideea din Alchimistul, cu „legenda personala”..

@ cand iti invingi EGO-ul, nu mai esti limitat la natura ta umana, animala, esti SINELE, care e scanteia divina din tine.. si atunci nu te mai intrebi „and then what?” pt ca ajungi sa stii ca esti o parte din esenta divina, si ajungi sa te abandonezi. nu te mai controleaza mintea, planurile.. ci lasi SA CURGA PRIN TINE ceea ce trebuie sa fie. […] da, deci astea sunt trairile la care incerc eu sa ajung. ideea e sa permanentizezi starile astea, sa nu mai vina si apoi sa plece. sa ramina acolo, cu tine, in interiorul tau.
* pai la mine vin si pleaca. se intampla in lumea reala, in viata de zi cu zi lucruri care le alunga si dezechilibreaza starile alea asa de frumoase.

@ sa nu te mai conditioneze „azi sunt singura” „azi sunt trista” „azi ploua”. si la mine inca e la fel, dar trebuie sa lucrez pt asta.
* eu uneori am senzatia ca nu pot sa fiu linistita si sa am senzatia aia de pace cand am atata lume stressata in jur.. cand trage de mine fiecare in alta parte: proiecte, telefoane, iesit, vorbit.. cand vin acasa si ma retrag in coltzul meu nu vreau sa mai ies.

@ sa fii tu in tine, dar fara sa te izolezi propriu zis.

* e ceva mai sus de lucrurile din fiecare zi . lucrurile care mi se pot intampla aici nu imi afecteaza ce simt pentru voi.

@ dar daca sunt lucruri care simti ca te coboara la loc, ca te rup de lucrurile astea, trebuie sa le le elimini, sa renunti la ele. si o sa vezi ca atunci cand in tine se schimba lucrurile, se schimba si in jurul tau. si nu o sa mai vina catre tine ce te supara, ce te distrage. e greu sa faci lucrurile astea, la unii ia mult timp, la altii mai putin, depinde cat suflet pui. dar trebuie sa ai rabdare, sa muncesti, sa te dedici. si prima data trebuie sa iti cureti mintea, asa cum te speli pe maini. sa reusesti sa renunti la tipare, la obiceiuri vechi, care nu-ti fac bine.

* sunt lucruri la care m-am gandit intr-un fel dintotdeauna, dar nu mi-am imag
inat ca cineva chiar incearca sa le sistematizeze, sa le explice.

@ eu de asta tin mult la tabere, pt ca atunci se concentreaza f tare toate lucrurile astea.

* dintotdeauna lucrurile facute in grup au fost cele mai eficiente pe plan spiritual.

Anunțuri
retragerea

Povesti

Deznod funia sacului cu povesti.. Din prima extragere imi rezulta Povestea Porcului. Citesc primele randuri si ma lamuresc imediat: „.. dupa toate cele petrecute in ultimele luni imi rezulta ca acest individ nu este altceva decat un porc..”. Nu! Nu e o poveste buna!
Infund din nou mana in sac: Povestea Povestilor (care n-ar fi chiar o nulitate de poveste, dar nu-mi place deloc finalul: „.. cred ca de fapt e aceeasi poveste care se imbraca mereu altfel; sentimentele sunt mereu aceleasi, se schimba doar subiectul; mi se pare ca de fiecare data aleg prost personajul pe care sa il iubesc…” si asa mai departe)..
Ma gandesc optimist, ca a treia incercare a fost mereu cea norocoasa, in toate povestile. Numarul TREI a facut mari minuni inca din negurile celor mai vechi timpuri:
* Greuceanu s-a dat de 3 ori peste cap si s-a transformat miraculos in musca; unii au crescut in 3 zile cat altii in 3 ani si „mare fu mirarea tuturor” din cauza asta;
* imparatul avea mereu 3 fete, dintre care a 3-a era cea mai frumoasa/tanara/desteapta/norocoasa;
* pana si balaurul avea initial 3 capete (varianta upgraded a avut direct 7, un mare salt pe scara evolutiei!);
* in basme sunt intotdeauna 3 incercari de trecut cu bine, a 3-a fiind cea mai grea;
* Fat-Frumos era si el mezinul dintr-o serie de 3 feciori;
* grupari matematice mistice „de 99 de ori luate cate 99” care e multiplu de 3;
* in final ca sa nu va exasperez cu exemple mitologice, Nunta Imparateasca nu a durat niciodata mai putin de 3 zile si 3 nopti…
Deci m-am gandit ca si pentru mine numarul trei va aduce la suprafatza o minunata poveste, cel putin un pic mai rasarita decat primele doua surori spalacite.
Am extras din nou: Povestea Zilei. Foarte dezamagita, am pus teancul subtzire de foi la loc in desaga. Ce naiba! Numarul 3 ar fi trebuit sa scoata la lumina o poveste nemaivazuta/nemaiauzita! Ce-i asta, o gluma? Pamflete de ziar ieftin? Auzi tu, „povestea zilei”.. ce porcarie o mai fi si asta..
Asa ca, in lipsa de alte incercari de a pescui povesti din sac (incercarile sunt mereu doar 3.. nu pot sa calc peste numarul fatidic si sa rup traditzia, pentru ca mi se vor intampla lucruri groaznice, 3 ani de ghinion, 3 luni de ploaie, 3 saptamani de sete, 3 zile de suparare la fiecare 3 zile lucratoare, 3 ore de nesomn in fiecare noapte, 3 minute de remuscari la fiecare 3 minute lipsite de griji, 3 secunde de privit in soare in fiecare zi cu soare, si asa mai departe) m-am hotarat sa inventez eu povestea care sa o substituie pe nenorocita poveste a zilei.. Am sa o numesc
Povestea Domnitzei Olivia
Era odata ca mai toate datzile cand se incepe o poveste, la o ora foarte tarzie (sau foarte matinala pentru cei care incep ziua la ora 6). Domnitza Olivia coboara lin din caleasca cea alba, facand un semn mic din mana vizitiului (sa-l numim Don Carlo, exact ca in telenovelele de astazi, care probabil de-acolo au si fost inspirate!) si trimitzandu-l astfel la culcare.
Paolo III de Chimici (familie inrudita cu cea de Medici, si in relatii foarte bune cu familia de Fizici) din Consiliul de Regentza astepta ingrijorat intoarcerea domnitzei. Ochii lui nu se inchideau niciodata complet noaptea, pana cand nu auzea scrashnetul cheitzei de aur in incuietoarea de argint (incompatibilitate de materiale intre cheie si incuietoare, singura gresheala de proiectare a iatacului, pentru care sarmanii proiectantzi au trebuit sa plateasca scump, probabil chiar cu viatza!). Garzile adormisera, oboseala si caldura de peste zi doborasera simtul datoriei si inchisesera pleoapele grele din lemn de chiparos ale soldatzeilor presaratzi in turn si pe zidurile cetatzii.
Domnitza Olivia stia prea bine calea spre propriul iatac, de multe ori dupa miezul noptii fusese nevoita sa bajbaie pe scarile stramte si negre pana sus, la etajul 3, dupa fiecare bal (care se termina mereu la fel: toata seara printzishorii ii cautau compania gratzioasa, sperand la o tentativa de suras din partea ei. Niciodata ea nu le intorcea simpatiile si fluturarile din batista. Ei nu-i cadea niciodata servetzelul brodat si parfumat pe jos (deci nu dadea nici un motiv sa fie ridicat), in prezenta ei nu se iveau pe strada niciodata baltzi noroioase care sa ceara veshmantul vreunui printz pentru ca ea sa poata pashi deasupra.
Domnitza era indiferenta farmecelor tinerilor petzitori, ea stia ca undeva, peste mari si mai ales peste tzari (nu se stie exact cate, pentru ca in acele vremuri toata Europa era o singura tzara care se numea in mod misterios si indescifrabil U.E.) exista Printzul potrivit ei.
Uneori seara, cand ea se simtzea singura in iatac, inainte de culcare, primea corespondentza de la porumbelul gri: scrisori misterioase, scrise pe hartie impregnata cu arome picante din indepartatul Levant, cuvinte lungi si negre, care povesteau despre lucruri minunate, (cum ar fi statul degeaba, berea, prietenii), lucruri complet straine domnitzei, pe cat de indepartate pe atat de ispititoare.. Mai povesteau despre lume, despre sex, glume, femei blonde si barbati inaltzi, jocuri misterioase, locuri de neinchipuit.. Toate acestea o fascinau, conducand-o cel mai des la crunte insomnii, o faceau sa rada si sa planga; sa rada pentru ca le afla, pentru ca i se dezvaluiau misterele acestor lumi, si sa planga pentru ca ea nu mai auzise niciodata nimic despre ele. Stia ca Printzul din Levant era altfel decat totzi ceilaltzi, visa des ca il intalneste, incerca sa ii construiasca un portret din petele negre e cerneala din scrisori. El cu sigurantza era nemaipomenit de frumos, si ea probabil ca il iubea inca inainte sa isi fi inchipuit macar ca el ar exista. Vroia sa il cunoasca. Sa il vada. Sa il vada!!!

[to be continued. or maybe not.]

Povesti

The Day before Easter – Short Easter Tail

Sambata/cer senin/soare si frumos/10 grade Celsius @ 12:53. Trezire conventzionala, ore 10:43, dar nu pe cai naturale.. Celine Dion de la etajul patru incearca sa mi se strecoare in creier pe mai multe cai, mai ales prin plafon. Deschid fereastra. Zgomotul devine insuportabil. Vecina asculta muzici cu geamul larg deschis.

Merg duduind pe calcaie pana in balcon, extrag coada mopului din galeata roshie de plastic. Constat ca sunt singura acasa. Perfect! Pot sa imi manifest indignarea fara retzinere. Revin furioasa in iatac. Bat in tavan, ca o vecina senila si isterica. Boc! Boc! Boc! .. BOC! BOC! BOC! BOC! ASTA NU E MUZICA! E ZGOMOT! MULT PREA MULT ZGOMOT PENTRU CINEVA CARE DOARME!

In timp ce bat sufar un proces de trezire progresiva, neuronul A incepe sa trimita semnale de prietenie spre neuronul B, care ii raspunde. Furnicaturi in tample. In visul din care ma trezise doamna Vecina de deasupra cu muzicile ei insuportabile se facea ca furam dintr-un supermarket multa guma de mestecat. Celine Dion isi termina cantecul, dezamagita, si nu mai incepe un altul.

Ies la fereastra. De la etajul patru coboara lin doi valatuci de praf mari cat niste soareci. Trec in jos pe langa mine si ma ignora. Ieri am spalat geamurile impreuna cu bunica-mea. Daca mi le murdareste vaca de deasupra am sa culeg soarecii de praf si am sa sun la usha sa-i inapoiez producatorului. Doamna is pune pantofii cu toc. Merge prin casa incolo si-ncoace, calca apasat. Probabil e nervoasa din cauza cozii mele de matura. O sa ii treaca.

Jos, langa vitrina de la librarie, un baietel de vreo 5-6 ani se lupta cu un Batman gonflabil mare cat el. Il izbeste de vitrina, il arunca, il ia la pumni, da in el cu picioarele. Batman cade pe trotuar. Baietelul ridica mainile: „Haaaaaaaaaaaa!!!!”. Se oglindeste in vitrina cu bratele in sus si pumnii stransi. Victory! Super-eroul e la pamant, cu fatza in jos. Mama tinerei creaturi isi admira plodul de peste strada. Are intre obraji un zambet tampit, nu stiu unde se uita, are ochelari de soare negri.

Ridic ochii spre etajul omolog (trei) din blocul de vizavi. O femeie isi scoate pe geam rufele, mainile si tzatzele; toate aceste elemente sunt imense; tzatzele se revarsa peste mainile care intind rufele. Camasha de noapte se retrage in spatele pervazului, lasandu-se in jos (de rushine probabil), descoperind vederii 2/3 din tzatzele imense. Brrrrrr! Un domn fumeaza in balcon, la etajul de deasupra doamnei cu rufele. O observa si rade si el. Ea scapa un carlig peste geam si face un gest intarziat cu mana ca sa-l prinda. O tzatza iese din camasa de noapte si se repede peste pervaz dupa carlig, urmarind miscarea mainii. Grotesc. Domnul de mai sus tusheshte, arunca tigara, se uita spre mine si intra in casa. Femeia isi aranjeaza partile corpului rebele inapoi in camasa de noapte si continua sa intinda rufe.

Simt cum imi picura ceva in cap si pe ceafa. Evit sa ma uit in sus, deja imi inchipui ce ma asteapta. Preshul de la buda abia spalat si bineinteles nestors, atarnat pe sarma deasupra capului meu. Ma retrag in casa si inchid geamul.
[to be continued soon]
The Day before Easter – Short Easter Tail